Mircea Fechet: Noi ne dorim ca legea ANI să fie curată, PSD s-o lase în pace
Legea ANI trebuie să fie una curată, pentru a putea trece de un eventual test la CCR, spune la RFI deputatul PNL Mircea Fechet. Documentul a fost respins inițial de Parlament, după ce PNL și USR au criticat un amendament depus de PSD ce permitea ca legea să fie aplicată retroactiv și făcea de asemenea imposibilă declararea banilor cash. Un nou proiect de lege a fost depus ulterior.
Gândul
•
3 August 2026
•
08:46
PSD îşi păstrează poziţia referioare Legea ANI: "Ne menţinem amendamentul. Am primit mai multe telefoane de la USR"
Legea care reglementează starea de incompatibilitate a aleşilor a fosst repusă în discuţii, la Parlament. În această săptămână, se reiau discuţiile în comisii, dezbaterile şi apoi votul în plen, dar PSD a anunţat deja, pe surse, că nu vor renunţa la „amendamentul Fritz”.
Gândul
•
3 August 2026
•
08:25
Marius Lazurcă: România este alături de Statele Unite
Marius Lazurca, consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, a postat un mesaj pe pagina sa de X , după vizita efectuată săptămâna trecută la Washington.
Cum a intrat Gigi Becali în politică. Personajul celebrul care l-a băgat în Parlament. „Apoi, s-a certat cu el. Nu poate să aibă șef”
Dumitru Dragomir (80 de ani), fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) în intervalul 1996-2013, a povestit cum a intrat Gigi Becali (68), patronul FCSB, în politică.
Mircea Fechet (PNL) la RFI: Legea salarizării are șanse mari să treacă de Parlament
Foarte mulți angajați vor câștiga bani în plus prin noua lege a salarizării, spune la RFI deputatul PNL Mircea Fechet. El crede că subiectul poate fi tranșat până pe 31 august, în așa fel încât România să nu piardă 770 de milioane de euro din PNRR.
Camera Deputaților are a doua sesiune extraordinară - programul până joi
Camera Deputaţilor se reuneşte, săptămâna aceasta, într-o nouă sesiune extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se şi proiectul privind integritatea, redepus de PNL şi USR, după ce legea iniţială, jalon în PNRR, a picat în Senat.
A doua încercare pentru legea ANI într-o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului - HotNews.ro
Camera Deputaţilor se reuneşte, săptămâna aceasta, într-o nouă sesiune extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se şi proiectul privind integritatea, redepus vineri de PNL şi USR, după ce legea initiala, jalon în PNRR, a picat în Senat, potrivit News.ro.
Să mănânce aur
Când te apropii de statuile gemene proaspăt aurite din apropierea Memorialului Lincoln, nu există nicio îndoială că sunt din aur. Foarte, foarte aurii. Atât de aurii încât îți distrag atenția – sau, mai exact, acoperite cu foiță de aur de 23,75 carate, care a costat 5,1 milioane de dolari.
AUR anunţă că va vota Legea integrităţii doar dacă include partenerii de viaţă în declaraţiile de avere şi interese - Financial Intelligence
AUR a anunţat, luni, că va vota Legea integrităţii doar dacă include partenerii de viaţă în declaraţiile de avere şi interese ale persoanelor care ocupă funcţii publice, evidenţiind că cine este incompatibil sau în conflict de interese trebuie să plece din funcţie.
Nicușor Dan a testat variante pentru un guvern tehnocrat, spune un lider PNL - HotNews.ro
În ultimele două săptămâni au avut loc discuții politice care nu au apărut în spațiul public pentru formarea unui nou guvern, iar una dintre variantele luate în calcul de președintele Dan este un guvern tehnocrat, a spus prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu.
Bursa
•
3 August 2026
•
07:07
AUR condiţionează votul pentru noua Lege a integrităţii
Alianţa pentru Unirea Românilor susţine exclusiv o reglementare care înăspreşte standardele de integritate şi asigură aplicarea acestora în mod egal pentru demnitari, soţi şi partenerii de viaţă, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al partidului.
Dezvăluiri despre începutul vieții politice al lui Gigi Becali: „Vadim l-a băgat în Parlament și apoi s-au certat! Nu poate să aibă un șef”
Gigi Becali (68 de ani) nu este doar un foarte cunoscut om de fotbal, dată fiind implicarea sa de decenii la cel mai important club din țară, FCSB. Omul de afaceri are și un CV destul de bogat pe plan politic. Dumitru Dragomir a făcut o serie de dezvăluiri despre începuturile vieții politice ale lui Gigi Becali la cel mai înalt nivel. Ce s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, după ce Corneliu Vadim Tudor l-a ajutat pe actualul deputat să intre în Parlamentul European.
Digi24
•
3 August 2026
•
06:45
AUR condiționează votul pentru noua lege a integrității: „Poziția noastră este una de principiu”
AUR anunță că votul său pentru noua lege a integrității nu este garantat. Partidul condus de George Simion pune o condiție pentru susținerea proiectului și invocă principiul aplicării acelorași reguli tuturor celor care exercită funcții publice.
Vară politică atipică. Parlamentul se reunește din nou în sesiune extraordinară, iar Nicușor Dan anunță că va promulga legile pentru PNRR
Parlamentul începe luni o nouă sesiune extraordinară, care se va desfășura până pe 6 august, iar Nicușor Dan anunță că va promulga în această săptămână legile deja adoptate de Legislativ.
România, primul loc în Europa la canotaj
România a încheiat Campionatele Europene de Canotaj desfășurate week-endul trecut la Varese, în Italia, pe locul 1 în clasamentul pe medalii, cu un total de 8 medalii, dintre care 6 de aur, una de argint și una de bronz.
Ciucu spune că au avut loc noi negocieri pentru un guvern tehnocrat; „Președintele ar fi testat variante” - Financial Intelligence
Ciprian Ciucu a afirmat la Digi24 că Partidul Național Liberal exclude o nouă alianță cu PSD și propune ca variante de ieșire din criză un guvern tehnocrat „pe bune” sau guverne consecutive minoritare formate din PNL-USR-UDMR pe de o parte, și PSD pe de altă parte. Liderul liberal îi cere președintelui Nicușor Dan să consulte toate forțele pro-occidentale, nu doar PSD sau pe Sorin Grindeanu și reiterează faptul că PSD și AUR ar trebui să-și asume deschis guvernarea dacă au dărâmat executivul condus de Ilie Bolojan. De asemenea, liberalul a spus că în ultimele două săptămâni au avut loc discuții pentru formarea unui nou guvern, iar președintele „testează” câteva nume de premier tehnocrat, potrivit Digi24.ro.