Vineri, 31 Iulie 2026

4 articole

Un meci ca la noi

Meciul de calificare între Universitatea Craiova și Levski Sofia a oferit un adevărat spectacol atât pe teren cât și în afara lui: interzicerea prezenței fanilor bulgari pe stadionul Ion Oblemenco, strategiile lor de a fi totuși acolo, reacția galeriei craiovene în suportul fanilor adversari... Cum a fost văzută aceasta saga la sud de Dunăre?

Norman Manea „nu dorește ca arhiva sa să fie adăpostită la București”

Berlin – Capitala Germaniei a devenit exilul unor arhive literare importante. Mulţi scriitori est-europeni, între care se află şi autorul român, Norman Manea, stabilit în Statele Unite ale Americii, au predat arhivele lor unor instituţii occidentale, între care se află şi Academia de Arte din Berlin. Un ziar elveţian explică, de ce Manea, care din 2006 este membru al Academiei berlineze, nu doreşte ca arhiva sa să fie adăpostită la Bucureşti.

Greva din sănătate a fost suspendată

Federația Sanitas anunță că "dă o şansă politicului să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării"...

Economia reală - Așteptându-l pe Godot de la Fitch

Este multă atenție publică în jurul evaluării pe care o va prezenta astăzi agenția de rating Fitch. Decizia instituției financiare este așteptată cu interes, pentru că există teama reală că ratingul de țară ar putea fi împins către categoria „nerecomandat pentru investiții”.

Joi, 30 Iulie 2026

15 articole

Europa: Trei dintre cele mai mari cincisprezece incendii, înregistrate în ultimul deceniu, au avut loc în iulie 2026

Iulie 2026 a intrat în istoria incendiilor europene: 3 din 15 cele mai mari incendii ce au existat în Uniunea Europeană în ultimii 10 ani, au avut loc, în doar câteva zile, în Spania şi în Franţa.

Legea ANI a picat la vot în Senat, for decizional

Legea ANI, care este jalon în PNRR, a picat, joi, la vot în Senat, for decizional, după ce nu a întrunit majoritatea voturilor. PNL s-a retras din plen iar USR s-a abținut de la vot, anunță News.ro.

Între dolce far niente şi nonna maxxing: Nevoia colectivă de calm

În Franţa, luna august este luna în care toată lumea se relaxează. Se opreşte din ceea ce face în toate celelalte luni de peste an. Ori, măcar încearcă, nu toată lumea reuşeşte să pur şi simplu să nu facă nimic şi să se şi bucure de acest… dolce far niente. O jurnalistă britanică scria recent în The Guardian despre o experienţă aproape universală: chiar dacă am vrea să ieşim din cursa zilnică, ne este foarte dificil să rămânem pasivi când se iveşte ocazia.

Ministrul moldovean al Energiei, apel către populație: Utilizați cât mai rațional energia electrică în orele de vârf

Chișinău – Ministerul Energiei din R.Moldova recomandă consumatorilor să utilizeze responsabil energia electrică în orele de vârf. Apelul vine în contextul reducerii semnificative a debitelor Dunării, care afectează funcționarea centralelor electrice din regiune, inclusiv din România, de unde R.Moldova importă în jur de 10-15 la sută din necesarul de energie.”Un consum mai echilibrat în orele de vârf contribuie la reducerea presiunii asupra sistemului electroenergetic și limitează necesarul de energie achiziționată la prețuri mai ridicate de pe piețele regionale”, declară ministrul moldovean al Energiei, Dorin Junghietu.

Declic către Hidroelectrica: Modernizați hidrocentralele existente, pentru energie mai ieftină

Comunitatea Declic cere Hidroelectrica să-și retehnologizeze hidrocentralele existente, în loc să continue proiectele hidro începute de regimul comunist. Membri ai organizației neguvernamentale au înmânat acționarilor companiei un document de poziție în acest sens, după cum precizează la RFI Antoniu Bumb, campaigner Declic.

Îmbrânceli între jandarmi şi oieri, la protestul din Piaţa Presei Libere/ Protestatarii cer demiterea şefului ANSVSA

Oierii care protestează, joi, în Piaţa Presei Libere, din Capitală, s-au îmbrâncit cu jandarmii, nevoiţi să folosească gaze lacrimogene după ce manifestanţii au aruncat cu obiecte înspre ei, dar şi pentru a-i împiedica pe manifestanţi să îndepărteze gardurile din jur. Ciobanii cer demiterea preşedintelui ANSVSA, pe care îl consideră responsabil de modul în care a fost gestionată criza micilor rumegătoare. Aceştia mai solicită reluarea exporturilor şi măsuri urgente pentru sectorul lor. „Guvernul să încerce să întoarcă capul spre popor şi cetăţenii lui, nu să se uite la alţii şi de noi să-şi bată joc”, este mesajul oierilor către autorităţi.

Moldoveancă, stabilită în Bordeaux: Este incredibil ce se întâmplă. Toată lumea se mobilizează, ajutăm oamenii și animalele care fug din calea incendiilor

Chișinău – ”Este incredibil ce se întâmplă. Toată lumea se mobilizează în această situație de criză. Ajutăm oamenii și animalele care fug din calea incendiilor”, mărturisește la RFI, moldoveanca Ana Mousnier, stabilită de 24 de ani la Bordeaux. A ajuns în Franța cu o bursă Erasmus, de la Cluj, și este membru activ la Rotary Bordeaux Tourny, iar acum împreună cu mai mulți prieteni francezi și români ajută oamenii evacuați. A plecat și ea pentru câteva zile din Bordeaux din cauza aerului greu de respirat. Totodată, moldoveanca spune că 60 de km de autostrada spre Spania este închisă, iar turiștii care au rezervări pentru săptămânile următoare sunt rugați să nu vină la Bordeaux.

Atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei s-a soldat cu cel puţin 13 morţi. Polonia şi-a ridicat avioanele de vânătoare, iar România a emis un mesaj Ro-Alert

Loviturile aeriene ruseşti au ucis joi cel puţin 13 persoane în Ucraina, inclusiv una la Kiev, în atacuri care s-au extins până în oraşul Liov din vestul ţării, forţând Polonia vecină să mobilizeze avioane de vânătoare pentru a-şi asigura spaţiul aerian, relatează Reuters. Potrivit TVP World, Polonia investighează o „încălcare a spaţiului aerian” după descoperirea unui crater misterios de 10 metri apărut în timpul nopţii în estul ţării, în timp ce Rusia bombarda Ucraina. În România, cetăţenii din nordul judeţului Tulcea au primit joi dimineaţa un mesaj RO-Alert, fiind avertizaţi să se adăpostească, pentru că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

„Arta și cinematografia pot uni oamenii dezbinați de politică” - Andrei Giurgia (SFR 2026)

Festivalul „Serile Filmului Românesc” (SFR) își construiește întreaga arhitectură conceptuală a ediției 2026 în jurul ideii de „Terapie”. Într-o lume din ce în ce mai alertă și mai fragmentată, manifestarea de la Iași își propune să exploreze rolul cathartic al artei cinematografice.

Caniculă, disconfort termic accentuat şi nopţi tropicale, începând de joi/ Valul de căldură se va intensifica şi extinde treptat în aproape toată ţara

Meteorologii anunţă că începând de joi şi până spre mijlocul săptămânii viitoare va fi caniculă, cu disconfort termic accentuat şi nopţi tropicale, iar valul de căldură se va intensifica şi extinde aproape în toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis Coduri portocaliu şi galben pentru vestul, sud-vestul şi centrul ţării, unde temperaturile maxime vor atinge 38 de grade.

Florin Cîțu la RFI: Reforma salarizării nu înseamnă doar să bifezi un jalon în PNRR

”Nu poți să faci o lege a salarizării într-o lună de zile, este utopic, e o prostie. Nu ai făcut-o până acum, la revedere, e clar că nu avem voința politică să facem reformă în acest sector, dar nu vii cu o lege pe ultima sută de metri, pentru că ea va fi o lege proastă, care va crea mai multe probleme decât va rezolva”. Declarațiile au fost făcute la RFI de fostul premier Florin Cîțu, care critică forma actuală a proiectului de care depind 770 de milioane de euro din PNRR.

Explozie a vânzărilor de literatură mitologică în UK după ”Odiseea” lui Christopher Nolan

Adaptarea cinematografică a „Odiseei” realizată de Christopher Nolan nu numai că a atras legiuni de spectatori în cinematografe, dar a stârnit în Marea Britanie un interes uriaș atât pentru poemul epic al lui Homer, cât și pentru alte opere de mitologie greacă și romană, scrie corespondentul AFP la Londra, citat de France 24.

Florin Cîțu la RFI: Agențiile de rating nu vor retrograda România, dar vor fi cuvinte dure

Ratingul României va fi menținut, dar agențiile internaționale vor critica situația din țară, spune la RFI fostul premier Florin Cîțu. Agențiile de rating vor decide în perioada următoare dacă retrogradează sau nu România în categoria junk, adică nerecomandată investitorilor. În tot acest timp, liderii fostei coaliții nu se înțeleg în privința legii salarizării în sectorul bugetar și nici în ceea ce privește formarea unui nou Guvern.

Cine îl duce la meciuri de fotbal pe Viktor Orban?

Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban are o familie numeroasă. Părinți, doi frați, 5 copii și nepoți. Cumulat, familia deține afaceri în valoare de 200 milioane de euro, care produc profituri generoase. Mai puțin pentru fostul premier, care insistă că trăiește modest și nu vede nimic din aceste venituri.

Economia reală - România, fără energie nucleară. Soluții de substituire există, dar prețul va crește

Centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprită pentru o perioadă limitată. Inițial s-a luat decizia opririi primului reactor, dar ieri s-a anunțat întreruperea producției pentru Nuclearelectrica. Motivul este deja cunoscut și anume scăderea debitului Dunării, ceea ce face ca răcirea reactoarelor cu apa fluviului să nu mai fie posibilă. Rezultatul pentru sistemul energetic este lipsa unei producții de aproximativ 1.300 de MW, ceea ce înseamnă 20% din consumul de energie electrică al României.

Miercuri, 29 Iulie 2026

2 articole

Gabriel Predica, vicepreședinte "Solidaritatea Sanitară": "Nu excludem protestele, dar mai întâi negociem"

Federația „Solidaritatea Sanitară” trage un semnal de alarmă privind noua lege a salarizării. Deși proiectul aduce majorări pentru aproape 50% din angajații din sistem, vicepreședintele Gabriel Predica avertizează, la RFI, că aproximativ 15% riscă să intre în continuare pe pierdere salarială. De ce Solidaritatea Sanitară nu este în grevă în momentul de față? "Am ales să epuizăm toate formele de negociere", ne-a răspuns Gabriel Predica.

“Un moment din apocalipsă”: O fotografie surprinde dezastrul de mediu şi indiferenţa generală

Fotografia unui cuplu ce stă în şezlonguri înfipte în nisip şi care priveşte fumul degajat de incendiile din Gironde, în sud-vestul Franţei, a reţinut atenţia presei internaţionale şi a fost distribuită pe mai toate reţelele sociale. Unii consideră că fotografia ne arată cât de greu îi este omenirii să facă față consecințelor secetei extreme și schimbărilor de mediu. Pentru alţii, ea ne pune faţă în faţă cu propriile contradicții.

Joi, 01 August 2024

1 articol

Holocaustul uitat: Romii în Transnistria, genocidul ordonat de Ion Antonescu

Pe data de 2 august se comemorează victimele Holocaustului romilor, care au fost nimiciți de naziști și aliații lor în timpul celui de-al doilea război mondial. Mult mai puțin documentat și mediatizat decât cel al evreilor, Holocaustul romilor este un eveniment istoric tragic, rămas înscris în memoria acestei comunități, inclusiv în România.

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont