VIDEO Deputat român, concediu pe Dunăre: O rușine națională! Cum ai pus parâmele, apare omul care vrea bani. La Ruse, altă lume, cu oameni care nu te primesc ca pe o pradă
Politicianul reclamă situația „dezastruoasă” în care se află porturile și pontoanele de pe malul românesc fluviului, afirmând că s-a ales cu „un sentiment de rușine națională”, în condițiile în care nu există „niciun loc amenajat”, pontoanele sunt „mizerabile, fără apă și fără curent”, balizele sunt „nevopsite”.
Continental, mult mai profitabilă după despărțirea de Aumovio
După separea Aumovio (fosta divizie Automotive), Continental a finalizat și vânzarea ContiTech, ceea ce marchează transformarea companiei într-un producător exclusiv de anvelope. Acest lucru a adus o inevitabilă reducere a veniturilor în al doilea trimestru al acestui an, dar asta nu a însemnat și o scădere a profitului.
Vânzările și producția Nissan cad dramatic, la minim istoric
Nissan a vândut în luna iunie 240.345 de vehicule, marcând o nouă scădere, de -8,3%, față de luna similară din 2025.
Criza energetică: Moldova n-a reușit să cumpere din piață toată energia necesară consumului de seară. Are nevoie de sprijin de la vecini. Probleme mari și în România
În această seară, în intervalul de consum 21:00-23:00, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta cu un deficit estimat de energie electrică.
Insolvențe: peste 1.000 de dosare deschise în ultima lună
Dacă în Iunie 2026 au fost deschise peste 900 de dosare noi de insolvență, în Iulie 2026 numărul acestora a ajuns la 1016.
Fraudă în România. Mesaje care se folosesc de identitatea curierilor
Prin intermediul unor SMS-uri sau e-mailuri, utilizatorii sunt informați că au un colet în așteptare, că trebuie să își actualizeze adresa de livrare, să achite o taxă suplimentară sau să aleagă un punct de ridicare. În realitate, mesajele conțin linkuri către pagini false, concepute pentru a colecta informații confidențiale sau pentru a determina efectuarea unor plăți.
METRO România face schimbări în echipa de conducere
Dana Bănică face parte din echipa METRO din anul 2005 și a acumulat, de-a lungul timpului, o experiență vastă în domenii precum Vânzări, Strategie, Concepte Comerciale și Marketing Retail, având permanent în centrul activității clienții companiei și sprijinirea dezvoltării afacerilor acestora.
Proprietarul Provident, preluat de americanii de la BasePoint - Tranzacție finalizată
„Începem un nou capitol pentru IPF, care ne oferă oportunitatea de a accelera planurile noastre de creștere și de a duce mai departe misiunea de a construi o lume mai bună prin incluziune financiară.
Supraveghere în benzinării. Consiliul Concurenței așteaptă datele aferente ultimei săptămâni. Nu exclude posibilitatea ca unii operatori să fi profitat
"Monitorizăm permanent piața carburanților și solicităm informații direct de la companii, suplimentar față de datele transmise periodic pentru Monitorul Prețurilor și, în același timp, analizăm informațiile în context european. (...) Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni, perioadă în care au fost observate creșteri mai accentuate ale prețurilor la pompă. Le vom analiza și vom prezenta public concluziile. Între timp, a fost introdus un nou mecanism de plafonare a adaosului comercial pe piața carburanților, care a fost promulgat de președintele țării", a spus Chirițoiu.
ULTIMA ORĂ DECIZIE Blocaj total. Parlamentul amână închiderea centralelor pe cărbune. Pot fi construite altele noi deși CSAT are rezerve. Bolojan: România poate fi penalizată la banii PNRR. Pîslaru: Blocare totală - Nu vom mai putea depune cereri!
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie doar promulgat de către șeful statului. Președintele are și posiblitatea de a retrimite proiectul spre reexaminare în Parlament.
VIDEO Austriecii au ajuns pe ultimii metri la un tronson de autostradă pe Sibiu-Pitești
Stadiul fizic al lucrărilor pe cei 9,86 km se apropie de 95%, iar antreprenorul austriac (PORR) este mobilizat în șantier cu 350 de muncitori și 156 de utilaje, resursele fiind adaptate etapei de finalizare.
„Eroii de la Mexico 70”, proiecție specială IN MEMORIAM MIRCEA LUCESCU, la Serile Filmului Românesc
Proiecția este dedicată memoriei lui Mircea Lucescu , una dintre figurile marcante ale fotbalului românesc. Evenimentul face parte din programul special Ziua Cinemaraton , organizat în cadrul festivalului, și propune publicului o întâlnire cu istoria fotbalului românesc și cu una dintre generațiile care au contribuit la construirea identității sportive a României.
Kaufland anunță în România reduceri de până la 70% la peste 190 de articole
Produsele sunt disponibile în perioada 5-11 august.
Supermarketurile din România taie din aerul condiționat și opresc luminile publicitare noaptea
Membrii Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) au pus în practică o serie de măsuri în contextul declarării stării de alertă în ceea ce privește derularea acțiunilor comerciale, limitând consumul de aer condiționat și oprind iluminatul publicitar pe durata nopții.
VIDEO&FOTO Aeronava Mircea Lucescu a TAROM, primul Boeing 737 MAX, a efectuat cu succes primul zbor de test
Este primul dintre cele patru Boeing 737 MAX care vor intra în flota TAROM în următoarea perioadă , un nou pas în programul de modernizare a companiei și în dezvoltarea unei flote tot mai performante, anunță compania.
ULTIMA ORĂ Hotel stinge lumina în România. Singura proprietate Hilton din București a decis stingerea fațadei și a iluminatului public după ora 23:00, reducând totodată aerul condiționat din spațiile comune. Primul hotel cu acest demers
Decizia este argumentată prin faptul că România se confruntă cu o perioadă de cerere excepțional de mare de energie electrică, care solicită consumul responsabil de energie.
Cum alegi un controller suplimentar pentru consolă
Primul criteriu este compatibilitatea, fiindcă nu orice controller funcționează pe orice consolă. Un controller Xbox nu funcționează nativ pe PlayStation, un DualSense nu este automat compatibil cu Xbox, iar Nintendo Switch are propriile reguli pentru Joy-Con-uri, Pro Controller și accesorii compatibile. Înainte să cumperi, verifică explicit platforma: PlayStation, Xbox, Nintendo Switch, PC sau compatibilitate multiplatformă.
Lifturi nefolosite între anumite ore, iluminat redus și reorganizarea activității întreprinderilor, măsuri dispuse în Republica Moldova pentru criza energetică
Printre măsuri se numără limitarea exporturilor comerciale de energie electrică în orele de consum maxim, reducerea consumului de energie în instituții publice și spații comerciale, precum și restricții privind utilizarea apei pentru activități neesențiale, informează NewsMaker.md .
Apple va înfrunta un proces comun din cauza recunoașterii faciale
În urmă cu mai bine de șase ani, un grup de utilizatori din Illinois au dat Apple în judecată pentru încălcarea legislației locale din cauza folosirii recunoașterii faciale.