Vineri, 31 Iulie 2026

10 articole

Schimb de misiuni în NATO: Spania preia misiunea de apărare a spațiului aerian al României, iar F-16 românești revin din Lituania

În Baza 86 aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță” de la Borcea a avut loc vineri ceremonia de transfer a autorității în cadrul misiunii NATO Enhanced Air Policing South.

Scăderea record a nivelului Dunării a scos la iveală rămășițele unui mamut lânos

Rămășițele descoperite pe fundul Dunării, în apropierea satului Ryahovo din regiunea Ruse, au fost identificate ca aparținând unui mamut lânos tânăr (Mammuthus primigenius), au anunțat cercetătorii de la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, citați de Novinite .

Permisul auto se schimbă în toată Uniunea Europeană. Ce vor avea de făcut șoferii din România

De la permisul digital și posibilitatea conducerii însoțite de la 17 ani până la recunoașterea la nivel european a unor suspendări ale dreptului de a conduce, noile reguli vor ajunge treptat și în legislația României în următorii ani.

Ce se întâmplă cu energia produsă de panourile fotovoltaice pe care nu o consumi imediat (P)

Acest surplus nu se pierde. În funcție de tipul sistemului, el are mai multe destinații posibile: poate fi injectat în rețeaua electrică sau stocat în baterii pentru consum ulterior.

Veniturile din turism ale Turciei scad considerabil din cauza războiului din Iran

Veniturile din turism ale Turciei scad cu 2,6% din cauza instabilității din Orientul Mijlociu, în al doilea trimestru al anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și coboară la 15,9 miliarde de dolari, arată date oficiale citate de Turkiye Today.

Două meciuri deschid etapa a 3-a din Superliga de fotbal. Dinamo joacă la Galați după recitalul contra campioanei

Dinamo se deplasează la Galați cu un moral excelent după succesul cu 5-1 în fața Universității Craiova, una dintre cele mai spectaculoase prestații din debutul actualei ediții de campionat. Echipa antrenată de portughezul Nuno Campos a expediat 40 de șuturi în primele două etape, dintre care 10 pe spațiul porții, demonstrând o eficiență ofensivă ridicată.

Postare falsă, virală pe rețele sociale. IGSU demontează zvonurile

O postare falsă a făcut furori, joi și vineri pe rețelele sociale. Postarea cuprindea o fotografie cu mai mulți pompieri care se odihneau, dimineața, după o misiune de intervenție situată undeva pe o insulă. Atașat alături de fotografie, autorul postării a publicat și un text despre ceea ce acestea credea că sunt pompieri români.

Cum alegi un dezvoltator imobiliar: 8 criterii esențiale

Cumpărătorii care au trecut printr-o primă experiență de achiziție cu un dezvoltator care a livrat mai puțin decât a promis au învățat, pe pielea lor, ce trebuie să verifici a doua oară. Iar din experiența cumulată a acestor cumpărători s-au cristalizat câteva criterii pe care orice achiziție serioasă, în 2026, le ia în considerare.

ANM: Patru zile de caniculă în București. Temperaturile ajung la 34 de grade

Vremea călduroasă se va menține în Capitală pe tot parcursul intervalului 31 iulie, ora 10.00 – 4 august, ora 10.00. Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru municipiul București, maximele se vor menține în jurul valorii de 33-34 de grade, iar minimele vor coborî doar până la 15-19 grade, favorizând apariția nopților tropicale.

O rachetă rusească a distrus în Kiev fabrica unei companii americane care producea drone cu inteligență artificială

Potrivit informațiilor publicate de The Guardian , fabrica aparținea companiei Terminal Autonomy, înregistrată în statul american Delaware.

Joi, 30 Iulie 2026

14 articole

Dominic Fritz, după ce legea integrității a picat la vot în Senat: Amendamentul PSD este „vădit neconstituțional”

Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, a declarat joi seara, la Digi24, că amendamentul PSD la legea integrității schimbă regulile pentru situații deja soluționate definitiv și că nu poate produce efecte asupra unor fapte constatate anterior intrării în vigoare a noii legi.

Economia SUA a înregistrat o creștere sub așteptări, de 1,5%, în al doilea trimestru

Economia SUA a înregistrat o creștere sub așteptări în al doilea trimestru din acest an, de doar 1,5%, pe fondul unei încetiniri bruște, dar și în contextul în care războiul din Iran continuă.

Concluziile Comandamentului Energetic: „Deși față de luni situația energetică din regiune s-a complicat, România dispune de soluțiile necesare”

În cea de-a doua ședință din această săptămână a Comandamentului Energetic, care a avut loc la solicitarea premierului și ministrului interimar al energie Ilie Bolojan, la sediul Dispecerului Energetic Național, coordonată de secretarul de stat Cristian Bușoi, resposabilii sistemului energetic au stabilit că, pentru moment, rămâne în funcțiune cel de-a doilea reactor al Centralei de la Cernavodă.

„Am știut că mergem să ne apărăm țara”. Dezvăluirile făcute de pilotul care a doborât primele două drone intrate în spațiul aerian al României

Într-un interviu realizat și publicat de MApN, pilotul român care a doborât primele două drone intrate neautorizat în spațiul aerian al țării a vorbit despre presiunea misiunilor de noapte și despre responsabilitatea de a apăra teritoriul național.

Investiția cu cel mai mare randament: sănătatea ta. Cum te poate ajuta un protocol de longevitate? (P)

Atunci când auzim cuvântul „longevitate”, ne gândim, de obicei, la numărul de ani trăiți. În medicină, însă, conceptul este mai amplu. Obiectivul nu este doar prelungirea vieții, însă creșterea numărului de ani petrecuți într-o stare bună de sănătate, cu un nivel ridicat de energie și o capacitate cât mai bună de a desfășura activitățile de zi cu zi.

De ce costul total al unui credit contează mai mult decât rata lunară (P)

Este perfect normal să te uiți prima dată la rata lunară deoarece influențează bugetul familiei și îți arată dacă îți permiți sau nu creditul. Totuși, rata reprezintă doar o piesă dintr-un calcul mult mai mare, iar valoarea sa poate fi influențată de perioada de rambursare.

UEFA a decis: Va boicota competițiile FIFA dacă planurile privind Cupa Mondială se vor concretiza

Membrii UEFA au decis, în unanimitate, că vor boicota competițiile FIFA dacă forul va continua cu planul său de a vinde participații la competițiile sale către investitori privați.

Senatul a dat undă verde Codului Urbanismului și Acordului de împrumut SAFE. Suma pe care a evitat România să o piardă din PNRR

Senatul a adoptat joi proiectul de lege pentru aprobarea Acordului de împrumut SAFE dintre Uniunea Europeană și România, în valoare de 16.680.055.394 euro.

LIVETEXT: FK Auda-FCSB (4-1). FCSB este eliminată din UEFA Conference League cu scorul general 7-3

UPDATE: Min 90+3 GOL FK Auda. Hrvoj stabilește scorul final FK Auda-FCSB (4-1)

Franța înregistrează un nivel record al angajării persoanelor de peste 60 de ani, după reforma pensiilor

Evoluția este pusă, în parte, pe seama reformei pensiilor din 2023, care a majorat vârsta legală de pensionare de la 62 la 64 de ani, potrivit publicației Le Monde .

Forțele Aeriene Ucrainene anunță că Rusia produce în masă noua rachetă de croazieră „Banderole"

Rusia a început producția în masă a noii rachete de croazieră ușoare S8000 Banderole, după mai bine de un an de teste, scrie Kyiv Post . Arma este deja folosită în atacurile asupra Ucrainei, potrivit informațiilor transmise de Forțele Aeriene Ucrainene și citate de platforme de presă ucrainene.

Parazitul care îi sperie pe americani: restaurantele pierd clienți, iar salata se scumpește

Autoritățile sanitare din Statele Unite investighează un focar de ciclozporiază care a îmbolnăvit mii de persoane. Potrivit Associated Press , ancheta a indicat drept posibilă sursă salata iceberg mărunțită servită în restaurantele Taco Bell, unul dintre cele mai mari lanțuri de fast-food din SUA. Compania a retras produsul din toate restaurantele sale, iar furnizorul de salată a rechemat loturile suspecte de contaminare.

Nu e coincidență, ci știință: de ce durerea de dinți apare fix în vacanța de vară

Cercetările publicate în jurnale de specialitate, precum Water, indică faptul că stresul termic asociat valurilor de căldură afectează direct echilibrul cavității bucale. Atunci când temperaturile cresc, corpul se deshidratează rapid, ceea ce duce la o scădere a producției de salivă.

Pavel Durov, fondatorul aplicației Telegram, a fost inclus pe lista „teroriștilor” din Rusia

Directorul executiv al Telegram, Pavel Durov, a fost plasat pe o listă a autorităților ruse cu persoane desemnate drept „teroriști” sau „extremiști ”, a observat AFP joi, la o zi după ce Moscova a anunțat că l-a dat în urmărire internațională sub acuzația de complicitate la terorism, potrivit Le Figaro .

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont