Economia UE a crescut cu 0,5% în trimestrul doi din 2026 (Eurostat) - Financial Intelligence
Produsul intern brut a crescut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,5% în Uniunea Europeană, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, când zona euro a raportat o creştere zero, iar economia UE un avans de 0,1%, arată datele preliminare publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Avrămescu (ASF): Indicele BET a crescut, într-un an, cu peste 80%, iar capitalizarea bursieră cu 68% - Financial Intelligence
Indicele BET a ajuns, într-un singur an, la un nivel de 36.000 de puncte cu o creştere de peste 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar în prezent bursa a ajuns la aproximativ 710 miliarde de lei, însemnând o creştere de 68%, a declarat, joi, prim-vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Gabriel Avrămescu, la un eveniment de specialitate.
A doua alertă cu bombă în Portul Constanţa. Sediul Autorităţii Navale Române, evacuat, însă după puţin timp li s-a permis accesul în clădire - Financial Intelligence
O nouă alertă cu bombă a fost înregistrată joi la sediul Autorității Navale Române (ANR) din Portul Constanța, la doar o zi după amenințările similare care au vizat Terminalul de Pasageri și Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Unitatea 2 CNE Cernavoda rămâne conectată la Sistemul Energetic Național - Financial Intelligence
SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național întrucât, ca urmare a analizei parametrilor de operare și a echipamentelor Unității 2 realizată de specialiștii CNE Cernavodă în noaptea de 29 spre 30 iulie 2026, s-a constatat că parametrii de operare permit continuarea operării Unității 2 în condiții de siguranță, potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti .
Obiectul care a căzut pe un câmp în Polonia pare să fie o rachetă rusească, susţine premierul Donald Tusk - Financial Intelligence
Obiectul care a căzut pe un câmp în estul Poloniei în cursul nopţii pare să fie o rachetă rusească, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Protest al oierilor în fața ANSVSA; s-au folosit gaze lacrimogene/ Oierii vor pleca la ora 13:00 în marș spre Palatul Victoria - Financial Intelligence
Crescătorii de oi protestează joi în faţa sediului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi cer demiterea preşedintelui instituţiei, Alexandru Bociu, potrivit Agerpres.
Avocat: Locuitor al Sectorului 1 din Capitală - despăgubiri de 2.000 de euro după ce a fost mușcat de un șobolan - Financial Intelligence
Un locuitor din Sectorul 1 al Capitalei, care a fost mușcat de un șobolan în anul 2021, trebuie să primească 2.000 de euro despăgubiri, după ce Tribunalul București i-a dat câștig de cauză într-un dosar intentat împotriva Primăriei Capitalei și a celei de sector.
ANAF ar trebui să elaboreze o metodologie sau un ghid privind analiza serviciilor intragrup, construit pe baza principiilor OECD (consultant) - Financial Intelligence
Recentul comunicat ANAF privind instruirea inspectorilor pentru analiza serviciilor intragrup poate fi doar o simplă acțiune de PR, dacă nu se realizează și o metodologie sau un ghid pe baza principiilor intragrup, consideră reprezentanții Crowe România, potrivit unui comunicat transmis redacției.
Piaţa terenurilor s-a mişcat mai lent în primul semestru, pe fondul incertitudinilor (Colliers) - Financial Intelligence
Piaţa terenurilor a rămas activă în prima jumătate din 2026, cu numeroase tranzacţii aflate în negociere sau în fază de precontractare, dar cu puţine înţelegeri importante efectiv închise, pe fondul incertitudinilor legate de costurile energiei, bugetele de construcţie şi contextul politic intern, arată datele dintr-un raport al consultanţilor imobiliari de la Colliers.
Analiză Groupama: Cum își pregătesc călătoriile cele patru generații - Financial Intelligence
Felul în care oamenii își organizează vacanțele diferă semnificativ de la o generație la alta, iar aceste diferențe se reflectă inclusiv în felul în care aleg să se asigure înainte de a pleca în străinătate. O analiză a portofoliului propriu de asigurări de călătorie realizată de Groupama arată că 33% dintre clienții din Generația Z (1995 – 2012) aleg să călătorească individual și își achiziționează asigurarea în ultimul moment, în timp ce 35% dintre clienții din Generația X (1965 – 1980) preferă vacanțele în cuplu. În ceea ce privește generația Millennials (1981 – 1994), aceasta călătorește cel mai des împreună cu cei dragi sau în grupuri mai mari și integrează asigurarea încă din momentul rezervării vacanței.
TASS: CPC a anunţat un atac cu drone asupra a două petroliere în apropierea terminalului de la Marea Neagră. Încărcarea petrolului a fost din nou sistată - Financial Intelligence
Consorţiul de conducte de la Marea Caspică (CPC) a anunţat joi un nou atac cu drone asupra a două petroliere în zona terminalului său de lângă Novorossiisk, în urma căruia încărcarea petrolului a fost din nou oprită, potrivit agenţiei ruse TASS.
Mihailo Fedorov susţine că schimbările propuse la sistemul de achiziţii militare sunt în spatele demiterii sale - Financial Intelligence
Fostul ministru ucrainean al apărării Mihailo Fedorov a declarat, într-un interviu publicat miercuri, că eforturile sale de a reforma sistemul de achiziţii militare a fost principalul motiv din spatele demiterii sale în această lună, relatează Reuters.
Analiză BT: Durata medie estimată a vieții profesionale în România este cu aproape 5 ani mai mică decât media UE - Financial Intelligence
Durata medie estimată a vieții profesionale în Uniunea Europeană a ajuns la 37,5 ani în 2025, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. În șapte țări aceasta depășește 40 de ani, Țările de Jos, Suedia și Danemarca fiind în fruntea clasamentului. România se află la polul opus, cu o durată estimată a vieții profesionale de 32,7 ani, cu aproape 5 ani sub media europeană și 11 ani sub media țărilor lider.
Proiectul strategic al Cablului Submarin Georgia – România (Black Sea Submarine Cable) avansează la etapa de pregătire a studiului marin (Transelectrica) - Financial Intelligence
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a găzduit, în data de 29 iulie 2026, un workshop tehnic dedicat proiectului Cablului Submarin Georgia – România (Black Sea Submarine Cable – BSSC), unul dintre proiectele strategice de infrastructură energetică ale Uniunii Europene în regiunea Mării Negre, potrivit unui comunicat.
Rata șomajului a crescut la 6,3% în iunie; șomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 28,8% - Financial Intelligence
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,3% în luna iunie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna mai a acestui an, însă rata șomajului în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 28,8%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Doar 37% dintre români au economii sau un fond de urgență; ING lansează o nouă ofertă cu dobândă de 8% la contul de economii, pentru noii clienți, în primele șase luni - Financial Intelligence
Importanța unei rezerve financiare devine și mai evidentă atunci când românii sunt puși în fața unui scenariu concret: doar doi din zece respondenți spun că ar putea acoperi fără dificultate o cheltuială neprevăzută de 2.500 de lei, potrivit unui studiu ING.
Percheziții în județul Constanța în legătură cu procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță (surse) - Financial Intelligence
Mai multe percheziții ale procurorilor de la Parchetul General au loc joi în județul Constanța, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale ale unor firme, în două dosare ale Secției de urmărire penală.