Vineri, 31 Iulie 2026

8 articole

OMV Petrom raportează un profit net 1,8 miliarde lei, în primul semestru, în scădere cu 14% - Financial Intelligence

OMV Petrom raportează un profit net 1,8 miliarde lei, în primul semestru, în scădere cu 14% față de perioada similară din 2025, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

ANUNȚ DE RECRUTARE ȘI SELECȚIE PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE DIRECTOR AL TRANSPORT PUBLIC DĂBULENI S.R.L - Financial Intelligence

Societatea Transport Public Dăbuleni S.R.L. anunță selecția pentru ocuparea postului de director al societății Transport Public Dăbuleni S.R.L. pentru o perioadă a mandatului de cel mult 4 ani, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 639/2023.

Când clima începe să rescrie regulile sistemului energetic/ Pentru prima dată, cele două reactoare nucleare de la Cernavodă, dar și producția hidroenergetică sunt afectate simultan de condițiile meteo (Alexandru Ciocan, EPG) - Financial Intelligence

Autor: Alexandru Ciocan, cercetător senior EPG

Deputaţii se reunesc în şedinţă de plen vineri, de la ora 12:00 - Financial Intelligence

Joi, Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectelor de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin, precum şi din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Președintele Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA apără propunerea care ar permite companiilor să raporteze rezultatele financiare doar de două ori pe an - Financial Intelligence

Președintele Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA (SEC), Paul Atkins, a apărat propunerea care ar permite companiilor listate să își publice rezultatele financiare de două ori pe an, în loc de raportările trimestriale, în ciuda miilor de comentarii negative prin care autoritatea este îndemnată să nu reducă obligațiile de raportare.

Criză la frontiera UE: Cel puțin nouă migranți au murit după ce până la 2.000 de persoane au intrat în enclava spaniolă Ceuta; Madridul trimite armata - Financial Intelligence

Cel puțin nouă migranți au murit în timpul unei noi încercări de trecere a frontierei dintre Maroc și enclava spaniolă Ceuta, după ce între 1.500 și 2.000 de persoane au intrat în teritoriul spaniol în ultimele zece zile, iar alte câteva sute au pătruns joi în enclavă, potrivit Reuters, Associated Press și Al Jazeera.

Acțiunile SK Hynix cresc cu 25%, în timp ce cele ale Samsung se apreciază cu peste 20%, pe fondul revenirii puternice a sectorului IA - Financial Intelligence

Giganții sud-coreeni din industria cipurilor, SK Hynix și Samsung Electronics, au înregistrat o creștere vertiginoasă vineri la Seul, urmând tendința de creștere bruscă a acțiunilor din sectorul tehnologic american, după ce rezultatele financiare excepționale ale Amazon și Microsoft au reînviat optimismul în ceea ce privește investițiile în inteligența artificială, potrivit CNBC.

Banca Japoniei menține dobânda la 1%, dar avertizează că inflația de bază ar putea depăși „clar” ținta de 2% - Financial Intelligence

Banca Japoniei (BOJ) a menținut rata dobânzii de politică monetară la 1%, însă a avertizat că inflația de bază ar putea accelera peste ținta de 2% începând din a doua jumătate a anului fiscal 2026, pe fondul creșterii salariilor, al prețurilor petrolului și al deprecierii yenului, potrivit CNBC.

Joi, 30 Iulie 2026

16 articole

Apele Române: România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii - Financial Intelligence

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, mai ales că nici în bazinul superior al Dunării nu sunt prognozate precipitaţii în perioada imediat următoare, potrivit Administraţiei Naţionale Apele Române.

Péter Magyar: Ungaria s-ar putea confrunta cu o criză energetică începând de luni: centrala nucleară Paks ar urma să fie oprită complet din cauza nivelului scăzut al Dunării - Financial Intelligence

Ungaria s-ar putea confrunta, începând de luni, cu o situație critică în sectorul energetic, după ce centrala nucleară Paks ar urma să fie oprită complet în următoarele 24-72 de ore din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării, a anunțat premierul ungar Péter Magyar, potrivit publicației Telex.

Armata americană infirmă lovirea unor avioane F-35 de către Iran - Financial Intelligence

Armata SUA a declarat joi că niciun avion american nu a fost distrus sau avariat în recentele atacuri ale Iranului, dezminţind astfel informaţii despre care a spus că au fost vehiculate anterior de către Gardienii Revoluţiei, potrivit cărora trei avioane F-35 americane ar fi fost lovite şi distruse, iar alte trei avariate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Turcia este pregătită să acţioneze pentru a garanta suveranitatea Libanului după plecarea UNIFIL (Erdogan) - Financial Intelligence

Turcia este pregătită să participe la “toate iniţiativele” pentru a “garanta suveranitatea Libanului” după încheierea mandatului Forţei Interimare a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), a declarat joi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său libanez, Joseph Aoun, aflat în vizită la Ankara, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Senat: Proiectul privind ANI, respins; USR şi PNL vor redepune proiectul - Financial Intelligence

Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaţilor.

Ministrul de externe iranian face presiuni asupra europenilor în legătură cu utilizarea bazelor din ţările lor în operaţiunile SUA - Financial Intelligence

Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a îndemnat Bulgaria să-şi reconsidere decizia de a permite desfăşurarea temporară a unor aeronave militare americane la baza aeriană Bezmer, a relatat joi presa de stat iraniană, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Senat/ Acordul de împrumut SAFE - adoptat de plen - Financial Intelligence

Plenul Senatului a adoptat, joi, proiectul de aprobare a Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană şi România, în valoare de 16.680.055.394 euro.

Star Invest Imobiliare a finalizat achiziția unei clădiri de birouri de pe strada Polonă, în valoare de aproximativ 19 milioane euro - Financial Intelligence

Star Invest Imobiliare (BVB: STAR) a anunțat finalizarea achiziției unei clădiri de birouri premium situate pe strada Polonă din București, prima proprietate generatoare de venituri recurente din portofoliul investițional al companiei, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.

Merz afirmă că pătrunderea unei rachete ruseşti în Polonia arată că Moscova este "gata de o escaladare" a tensiunilor - Financial Intelligence

Pătrunderea unei rachete în spaţiul aerian polonez şi căderea acesteia în estul Poloniei, din primele informaţii o rachetă rusească de croazieră Kh-101, în timpul unui atac aerian rusesc masiv asupra Ucrainei, demonstrează “lipsa completă de scrupule a Rusiei” şi faptul că Moscova este “pregătită de o escaladare” a tensiunilor cu Europa, a declarat joi cancelarul german Friedrich Merz, relatează AFP şi Reuters.

China afirmă că a ajuns la un consens cu UE în privinţa unei relaţii comerciale "echilibrate" - Financial Intelligence

China a asigurat joi că a ajuns la un “consens” cu Uniunea Europeană pentru a defini legăturile bilaterale ca pe o relaţie de parteneriat comercial “stabilă şi echilibrată”, într-un moment de tensiuni tot mai mari din cauza deficitului european şi a acuzaţiilor Bruxelles-ului privind o presupusă supra-capacitate industrială chineză, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Simion: AUR a votat pentru amendamentul prin care Dominic Fritz trebuie să îşi părăsească funcţia - Financial Intelligence

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat, joi, că oricine este incompatibil trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă, precizând că şi liderul USR, Dominic Fritz, primar al Timişoarei, trebuie să procedeze similar.

Drumul pavat cu intenții bune al subvenționării consumului de energie (Cezar Boțel) - Financial Intelligence

După 1989, formarea prețurilor pentru consumul energiei în România a fost puternic dominată de decizii administrative – reglementări, plafonări, segmentare pe categorii de consumatori. Liberalizarea a fost tergiversată și în mod repetat suspendată. În cazul energiei pentru consumul casnic, pentru întreaga perioadă post-1989 durata funcționării unor prețuri libere se măsoară în luni – liberalizările de la 1 iulie 2020 (energie electrică) și 1 ianuarie 2021 (gaze naturale) au fost suspendate din 1 noiembrie 2021. Liberalizarea prețului energiei electrice a fost reluată de-abia în iulie 2025, în timp ce plafonarea prețului gazelor naturale a fost prelungită pentru al cincilea an consecutiv, până pe 31 martie 2027. De regulă, schemele de plafonare au acoperit întreaga populație de consumatori casnici, unele incluzând diferențieri în funcție de volumul consumului.

Paks se pregătește pentru oprirea completă a centralei nucleare din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării - Financial Intelligence

Operatorul centralei nucleare de la Paks (MVM Paksi Atomerőmű) a anunțat că, în următoarele 24–72 de ore, va deveni inevitabilă oprirea completă a centralei, ca urmare a scăderii fără precedent a nivelului Dunării, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.

Creşterea economiei SUA a încetinit în trimestrul doi - Financial Intelligence

Creşterea economiei SUA a încetinit în trimestrul doi din 2026, în urma adâncirii deficitului comercial, dar majorarea cheltuielilor de consum şi investiţiile robuste ale companiilor în echipamente legate de construirea infrastructurii AI scot în evidenţă rezilienţa PIB-ului, transmit AP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Polonia nu pare să fi fost ţinta rachetei ruseşti căzute în estul acestei ţări, confirmă premierul Tusk - Financial Intelligence

Racheta care a căzut în noaptea de miercuri spre joi în estul Poloniei – din primele informaţii o rachetă rusească de croazieră Kh-101, dar fără să provoace victime – în timpul unui atac aerian rusesc masiv asupra Ucrainei, nu pare să fi fost îndreptată către teritoriul polonez, dar în spaţiul aerian al Poloniei a pătruns pentru scurt timp în acelaşi atac încă un obiect aerian, a declarat joi premierul polonez Donald Tusk, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Primarul Capitalei: Gata! Profeşionalizăm şi depolitizăm companiile municipale. Pe toate. După 8 ani - Financial Intelligence

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, anunță, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, profesionalizarea și depolitizarea companiilor municipale, după 8 ani, el arătând că la ședința viitoare va propune Consiliului General demararea procedurilor pentru organizarea concursurilor de recrutare a membrilor profesioniști în consiliile de administrație ale companiilor municipale.

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont