Vineri, 31 Iulie 2026

24 articole

SUA întâmpină rezerve din partea aliaților: sprijinul pentru războiul din Iran, condiționat de un armistițiu

Escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran îi pune pe aliații tradiționali ai Washingtonului într-o poziție delicată. Deși administrația Trump caută sprijin pentru a limita extinderea războiului, state din Europa și Asia transmit că nu sunt dispuse să își asume riscuri militare până când nu va exista un armistițiu credibil între cele două părți. În paralel, unele guverne încearcă să obțină concesii strategice din partea SUA, în timp ce altele evită orice implicare directă, arată Politico .

Ce se întâmplă cu Legea Integrității, respinsă cu scandal de Parlament? PNL și USR pregătesc un nou proiect, PSD are 2 scenarii de atac

Aleșii PNL și USR vor depune vineri, în Parlament, o nouă variantă a Legii Integrității, de această dată fără amendamentul PSD privind aplicarea retroactivă a prevederilor pentru cei declarați în incompatibilitate sau conflict de interese, o măsură care l-ar fi vizat direct pe Dominic Fritz. Potrivit informațiilor digi24.ro, social-democrații iau în calcul două scenarii prin care să își impună, din nou, amendamentele.

România află vineri dacă rămâne în categoria recomandată investițiilor. Ce riscuri ar aduce o retrogradare la „junk”

România așteaptă vineri, 31 iulie, una dintre cele mai importante decizii ale anului pentru finanțele publice. Agenția Fitch urmează să anunțe, după închiderea piețelor financiare, noua evaluare a ratingului suveran al țării, într-un moment în care România se află deja pe ultima treaptă recomandată investițiilor la cele trei mari agenții de rating, Fitch, S&P și Moody’s. O eventuală retrogradare în categoria „junk”, sub pragul investment grade, ar putea însemna costuri mai mari de împrumut pentru stat, ieșiri de capital și presiuni suplimentare asupra economiei. În prezent, România este evaluată la BBB-, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, și are perspectivă negativă.

Avertismentul FBI în urma atacurilor cibernetice care au vizat sistemele de apă din SUA. Presa: posibil hackeri iranieni

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) din SUA au avertizat joi că „actori cibernetici rău intenţionaţi” vizează tehnologiile operaţionale conectate la internet utilizate de serviciile de apă şi ape uzate din SUA, după ce o serie de atacuri cibernetice a perturbat funcţionarea unor instalaţii în cel puţin şapte state.

Fisură în frontul contra FIFA. O țară din Concaf spune că „ar vrea să examineze propunerea” participațiilor către privați

Federaţia Mexicană de Fotbal (FMF) a anunţat, vineri, că va studia propunerea făcută de preşedintele Gianni Infantino privind planul investitorilor privați care ar urma să cumpere, printr-un fond, participații la filiala comercială a UEFA.

Bilanțul unui an de austeritate în România: inflație, consum în scădere și concedieri. Adrian Mitroi: „Am cumpărat doar timp”

La un an de la intrarea în vigoare a primului pachet de măsuri fiscale, efectele se resimt în buzunarele românilor și în economie. Coșul de cumpărături este mai scump cu 10%, puterea de cumpărare a scăzut, consumul s-a redus, iar tot mai multe companii își restrâng activitatea. Profesorul de finanțe Adrian Mitroi a declarat, în direct la Digi24, că măsurile au redus deficitul, însă avertizează că lipsa reformei statului a amplificat costurile economice.

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Comemorării Holocaustului Romilor: Un capitol insuficient cunoscut şi puţin dezbătut, o tragedie cumplită

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, vineri, că Holocaustul romilor rămâne un capital insuficient cunoscut şi puţin dezbătut în spaţiul public contemporan şi consideră că educaţia are un rol esenţial în transmiterea corectă a informaţiilor despre Holocaust, despre crimele comunismului şi despre perioada de robie. Nicuşor Dan a adăugat că genocidul comis împotriva romilor reprezintă rană adâncă în istoria Europei şi una dintre cele mai cumplite tragedii din trecutul comunităţii rome din România.

Zelenski i-a cerut lui Trump să obțină acordul lui Musk pentru lovituri ghidate de Starlink adânc în teritoriul Rusiei, Care este miza

Ucraina i-a cerut președintelui Donald Trump să-l convingă pe Elon Musk să permită ca sistemul Starlink să ghideze loviturile cu drone ucrainene pe teritoriul Rusiei, potrivit publicației The Atlantic.

Circulație îngreunată pe Autostrada Soarelui, pe drumul către Litoral, în urma unui accident

S e circulă îngreunat în acest moment Autostrada Soarelui, în drumul dinspre Capitală spre mare. Patru mașini au fost implicate în acest accident, între care și un TIR. Patru persoane, rănite, sunt evaluate la fața locului.

Comandament de lucru la Guvern pentru criza combustibilului: Companiile au capacitatea de a acoperi cererile pentru perioada următoare

Reprezentanţii companiilor din domeniul petrolier şi al distribuţiei de carburanţi au discutat, vineri, la Palatul Victoria cu oficiali din Ministerul Energiei pe tema aprovizionării constante cu combustibil a pieţei interne. Companiile au dat asigurări că au capacitatea de a acoperi cererile pentru perioada următoare şi nu anticipează dificultăţi majore sau discontinuităţi în asigurarea cantităţilor necesare pieţei româneşti.

Trump spune că nu s-a hotărât dacă va permite Ucrainei să construiască rachete Patriot: „Trebuie să fim atenţi cui acordăm licența”

Preşedintele Donald Trump a declarat, joi, pentru Financial Times (FT), că nu s-a hotărât încă dacă va permite Ucrainei să producă rachete interceptoare sol-aer de tip Patriot, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă Washingtonul va accepta în cele din urmă una dintre priorităţile principale ale Kievului, în ciuda declaraţiilor publice făcute pe această temă şi a discuţiilor care au avut loc marţi cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă.

Preşedintele CJ Constanţa, Florin Mitroi, audiat ca martor, de către procurori, după percheziții la sediul unei firme unde e acționar

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, liberalul Florin Mitroi, a anunţat că a fost audiat ca martor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce procurorii au făcut, joi, o percheziţie la sediul firmei unde este acţionar. Mitroi a declarat că nu are nimic de ascuns, iar audierea nu a avut legătură cu activitatea desfăşurată ca preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat în judeţul Argeş: un mort, după ce un microbuz a ieşit de pe șosea și a intrat într-un copac

Un microbuz cu 16 persoane a ieşit în afara părţii carosabile în Câmpulung, judeţul Argeş, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Din primele informații, o persoană a murit, iar printre victime se numără și cinci copii.

Oana Ţoiu, convorbire cu ministrul ucrainean de externe, despre securitatea la Marea Neagră: Obiectivul comun, o Europă sigură și unită

Miniştrii interimari de Externe român şi ucrainean, Oana Ţoiu şi Andrii Sîbiga, au avut o conversaţie telefonică în care au discutat inclusiv de securitatea din regiunea Mării Negre, a transmis, vineri, Ambasada Ucrainei la Bucureşti, pe pagina de Facebook.

Războiul tehnologic se adâncește: China amenință cu represalii după restricțiile impuse de SUA asupra roboților umanoizi

China a ameninţat joi că va adopta măsuri de retorsiune după ce autorităţile americane au impus noi restricţii asupra importurilor de roboţi umanoizi fabricaţi în străinătate, afirmând că decizia ”afectează grav” relaţiile economice şi comerciale dintre cele două ţări, transmite CNBC .

„Nimeni nu vinde fotbalul”, anunţă FIFA, după ce UEFA şi Concacaf au respins planul de a vinde participații către investitori privați

FIFA a răspuns indignării provocate de un plan de a vinde participaţii la competiţiile sale către investitori privaţi, declarând că intenţionează să continue procesul de consultare.

Netflix, dat în judecată pentru 105 milioane de dolari după furtul unui thriller de război cu Nicolas Cage. Reacția companiei

Netflix a fost dat în judecată pentru 105 milioane de dolari după furtul unui hard disk care conţinea o copie a unui film de război cu Nicolas Cage, încă nelansat, informează The Guardian . „Netflix contestă orice afirmaţie potrivit căreia ar trebui să-şi asume riscul pierderii unui film livrat fără măsurile de protecţie standard din industrie”, este poziția companiei.

Spania trimite trupe în Ceuta, frontiera e „în colaps total”. Controalele la graniță au cedat, mii de migranţi au intrat în enclavă

Spania trimite trupe pentru întărirea securităţii în enclava sa nord-africană Ceuta, după ce mii de migranţi au înotat joi din Maroc către acest teritoriu, informează BBC. Presa spaniolă estimează că între 2.000 şi 3.000 de persoane au intrat joi în Ceuta, însă Garda Civilă nu a confirmat oficial aceste cifre.

A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani

Legendarul fundaş italian Franco Baresi, căpitan emblematic al echipei de fotbal AC Milan în anii 80-90, cu care a câştigat trei Cupe ale Campionilor Europeni şi şase titluri în Serie A, a încetat din viaţă la 66 de ani, a anunţat clubul lombard, vineri, anunță Agerpres.

Bulgaria, vizată de Iran: Teheranul cere Sofiei să renunțe la sprijinul oferit operațiunilor militare ale SUA. Araqchi: E inacceptabil

Iranul intensifică presiunile asupra statelor europene care permit folosirea bazelor lor militare de către armata americană. Ministrul de Externe Abbas Araqchi a cerut Bulgariei să renunțe la decizia de a găzdui temporar aeronave militare americane la baza Bezmer și a transmis un mesaj similar Ciprului, avertizând că țările care sprijină operațiunile SUA împotriva Iranului ar putea suporta consecințe, arată Reuters .

Canicula se extinde în România. Cod portocaliu în șase județe și temperaturi de până la 41°C. ANM: „Este posibil să emitem și cod roșu”

ANM a extins avertizările de caniculă, iar codul portocaliu va viza sâmbătă șase județe. Temperaturile vor ajunge izolat la 40°C în weekend și ar putea urca până la 41°C săptămâna viitoare, când nu este exclusă emiterea unui cod roșu, a declarat Elena Mateescu, directorul general al ANM, la Digi24.

Criză în Portugalia: presiuni pentru ca ministrul educației să demisioneze după digitalizarea eșuată a notării examenelor naționale

Presiunea de a demisiona asupra lui Fernando Alexandre, ministrului educației din Portugalia, crește pe fondul protestelor elevilor și profesorilor împotriva modului în care oficialul a gestionat examenele naționale școlare din acest an. Alexandre este acuzat că nu și-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce criticii numesc o sesiune de examene școlare fără precedent și haotică, care afectează copiii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, determinând elevii protestatari să ceară ca acesta „să fie respins”, scrie The Guardian .

Avalanșă pe Broad Peak, unul dintre cei mai înalți munți din lume: legendarul alpinist Nirmal Purja este printre cei dispăruți

Alpinistul de renume mondial Nirmal Purja se numără printre mai mulți alpiniști dispăruți după ce o avalanșă a lovit Broad Peak din Pakistan, unul dintre cei mai înalți munți din lume, informează The Guardian .

NATO își întărește flancul estic: Spania trimite avioane F-18 și elicoptere în România, iar Italia preia misiunea din Lituania

Spania va desfăşura la baza aeriană Mihail Kogălniceanu avioane de luptă F-18, un avion cisternă, elicoptere pentru cobaterea dronelor şi aproximativ 200 de militari, conform unui anunţ al NATO, care precizează că Forţele Aeriene ale Italiei, Spaniei şi Turciei îşi vor desfăşura avioanele de luptă pentru a contribui la securitatea spaţiului aerian al NATO de pe Flancul Estic, în cadrul noii misiuni de Apărare Aeriană a Alianţei.

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont