Joi, 30 Iulie 2026

19 articole

PSD îl atacă pe Bolojan pentru că s-a întâlnit cu George Simion. Grindeanu: „Imaculații au descoperit că AUR are voturi în spate”

Liderii PSD au ieșit la atac după ce Ilie Bolojan a declarat, în direct la Digi24, că s-a întâlnit de mai multe ori cu George Simion. Sorin Grindeanu susține că premierul interimar „și-a salvat scaunul” prin înțelegeri netrasparente cu liderul AUR, în timp ce Victor Negrescu spune că Simion „girează politica de tăieri” a șefului PNL.

Declarația prim-ministrului Republicii Moldova, Vasile Tofan, despre Unire, înaintea primei sale vizite la București

Unirea Republicii Moldova cu România nu poate fi încadrată într-un „plan B” și nu poate fi privită ca o a doua opțiune pe lângă integrarea europeană, iar prioritatea Guvernului R. Moldova rămâne aderarea țării la UE până la sfârșitul anului 2028.

Reformă istorică în Republica Moldova: numărul raioanelor va fi de trei ori mai mic, iar 70% dintre localități se unesc voluntar

Circa 70% din primăriile din Republica Moldova se vor uni benevol, din cele 33 de raioane vor rămâne mai puțin de zece, iar o nouă hartă teritorial-administrativă va fi gata la toamnă, spune, într-un interviu pentru Europa Liberă, secretarul general al Guvernului de la Chișinău, Alexei Buzu.

„Moment important pentru înzestrarea Armatei”. Primele vehicule blindate COBRA II produse în România au fost recepționate de MApN

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, într-un comunicat de presă , că a recepționat p rimele vehicule blindate COBRA II produse în România. MApN a subliniat că e ste un moment important pentru înzestrarea Armatei române și pentru dezvoltarea bazei industriale și tehnologice naționale din domeniul apărării .

Intervenția chirurgicală care reface drumul sângelui către picior

Atunci când arterele membrelor inferioare sunt sever îngustate sau blocate, țesuturile pot primi prea puțin sânge. Dacă mersul devine foarte dureros sau apar răni care nu se vindecă, refacerea circulației poate deveni necesară. Despre operația de bypass periferic aflăm mai mult de la Dr. Sorin Băilă , medic primar chirurgie vasculară.

„O dronă sau o bombă?” Polonia investighează „încălcarea spațiului aerian”, după ce a descoperit un crater de 10 metri în estul țării

Autoritățile poloneze investighează un loc al prăbușirii un ui obiect neidentificat, în estul țării, în contextul în care avioane de vânătoare au fost mobilizate în noaptea de miercuri spre joi, ca răspuns la intensificarea activității militare rusești în apropierea graniței cu Ucraina, informează TVP World .

SUA iau în calcul să respingă candidatul Franţei la funcţia de ambasador la Washington. „Suntem dezmăgiți, vom reacționa în consecință”

Statele Unite iau în considerare tergiversarea sau chiar respingerea propunerii preşedintelui Emmanuel Macron pentru funcţia de viitor ambasador al Franţei la Washington, în urma criticilor publice formulate de Paris cu privire la situaţia drepturilor omului din SUA, potrivit a patru surse citate de Reuters.

Incendii pe insulele grecești: 10.000 de oameni evacuați, 3 pompieri morți. Alertă pentru românii care pleacă în vacanță

Sute de pompieri luptă cu flăcările care au cuprins mai multe insule grecești . În Creta sunt opt mii de oameni evacuați, în timp ce în Lesbos, cinci mii de persoane au fost sfătuite să-și părăsească locuințele, anunță BBC . În acest context, Ministerul român de Externe a emis o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia Centrală și mai multe insule din nordul Mării Egee, din cauza riscului ridicat de incendii.

Documentarul BBC „Jared Leto: secretul întunecat al Hollywoodului”: Patru femei îl acuză pe actorul american de agresiuni sexuale

Patru femei îl acuză pe actorul Jared Leto de comportament sexual inadecvat, într-un documentar al BBC intitulat „Jared Leto: Hollywood's Dark Secret” („Jared Leto: secretul întunecat al Hollywoodului”).

Cum a ajuns o primărie de comună cu doar 14 angajați cea mai sigură instituție publică din România în fața atacurilor cibernetice

Primăria comunei Ciurila, din județul Cluj, a obținut nota 10 la securitate cibernetică, fiind singura dintre cele aproape 2.500 de instituții publice evaluate care a înregistrat punctajul maxim. Programele nu pot fi instalate fără aprobarea administratorului, accesul la anumite site-uri este blocat, iar angajații sunt instruiți să raporteze orice mesaj suspect.

Ce l-a făcut pe Trump să-și schimbe atitudinea față de Ucraina? Explicația unui fost diplomat american

Donald Trump și-a schimbat atitudinea față de Ucraina după ce succesele armatei ucrainene i-au arătat că victoria Rusiei nu este inevitabilă, susține fostul diplomat american Daniel Fried. Acesta afirmă că sprijinul republicanilor și democraților pentru Kiev va continua indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare din SUA, scrie Kyiv Post .

Mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea. O dronă a fost detectată în apropierea graniței, fără să intre în spațiul național

Cetăţenii din nordul judeţului Tulcea au primit, joi dimineaţa, un nou mesaj RO-Alert. Ei sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească.

Jurnalista rusă Daria Șipaceva, condamnată la 12 ani de închisoare pentru trădare. Procesul a fost secret

Jurnalista rusă Daria Șipaceva a fost condamnată de un tribunal din Moscova la 12 ani într-o colonie penitenciară, după ce a fost găsită vinovată de trădare. Procesul s-a desfășurat cu ușile închise, iar autoritățile nu au prezentat public detalii despre dosar, relatează News.ro.

Seceta extremă oprește, în premieră, reactoarele de la Cernavodă. Fostul ministru Răzvan Nicolescu: „Ne așteptăm la facturi mai mari”

Nivelul foarte scăzut al Dunării duce la oprirea, în premieră, a ambelor reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă , o situație fără precedent pentru sistemul energetic românesc. Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a avertizat joi, în exclusivitate pentru Digi24, că reducerea producției de electricitate poate duce la creșterea prețurilor, mai ales dacă temperaturile ridicate vor menține consumul la un nivel ridicat.

11 percheziții la Constanța, în dosarul în care sunt cercetați procurorii Gigi Valentin Ştefan şi Teodor Niţă

Procurorii Parchetului General fac percheziţii, joi, în judeţul Constanţa, în dosarul în care sunt anchetaţi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa Gigi Valentin Ştefan şi Teodor Niţă. Acţiunea se desfăşoară la sediile a trei persoane fizice şi la sediile sociale a zece persoane juridice.

Trump schimbă abordarea privind AI: administrația SUA analizează noi măsuri de control. „Nu vrem să ajungem pe locul doi după China”

Preşedintele SUA, Donald Trump , a declarat miercuri că administraţia sa ia în considerare exercitarea unui control mai mare asupra instrumentelor de inteligenţă artificială (AI), în urma unor incidente recente de securitate cibernetică, relatează BBC .

Atac masiv al Rusiei cu drone și rachete: cel puțin 13 morți în Ucraina, posibil obiect prăbușit în estul Poloniei

Atacurile aeriene rusești au ucis cel puțin 13 persoane în Ucraina, joi, inclusiv una la Kiev, în lovituri care s-au extins până la orașul vestic Lviv, forțând Polonia vecină să mobilizeze avioane de vânătoare, potrivit Reuters . Un obiect neidentificat a fost detectat în spațiul aerian polonez peste noapte, iar ulterior locul probabil al prăbușirii acestuia a fost găsit în apropierea satului Tarnawa-Kolonia din provincia Lublin, a anunțat Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze, difuzat de X.

Rezultate LOTO - Joi, 30 iulie 2026: Report de peste 8,89 milioane de euro la 6/49. Sumă importantă în joc la Joker

Joi, 30 iulie 2026, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc. Peste 8,89 milioane de euro sunt în joc la 6/49, iar la Joker reportul depășește 535.000 de euro.

De ce a fost demis Mîhailo Fedorov: fostul ministru ucrainean rupe tăcerea despre presiunile din culisele reformelor militare

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mîhailo Fedorov, a declarat, într-un interviu publicat miercuri, că eforturile sale de a reforma sistemul de achiziţii al armatei au fost principalul motiv pentru care a fost demis în această lună, în cadrul unei ample remanieri politice şi militare, relatează Reuters.

Miercuri, 29 Iulie 2026

5 articole

„Am crezut că voi muri”. Mărturii din infernul cutremurului care a devastat Japonia: zeci de oameni, prinși sub dărâmături

Supraviețuitorii cutremurului cu magnitudinea 6,8 care a lovit prefectura Kumamoto descriu momente de groază, clădiri prăbușite și replici care continuă să zguduie regiunea. Cel puțin 13 oameni au murit, zeci de persoane ar fi prinse sub dărâmăturile unui centru comercial, iar echipele de salvare duc, potrivit premierului Sanae Takaichi, „o cursă contracronometru”.

Alertă în Tulcea: mai multe ținte aeriene au fost depistate aproape de granița cu Ucraina. Două avioane F-16, mobilizate

Ministerul Apărării din România a anunțat, miercuri, 29 iulie, că mai multe ținte aeriene au fost depistate la frontiera fluvială cu Ucraina. Două avioane de vânătoare F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din județul Tulcea a primit mesaj RO-Alert.

Pompier român în Franța: „Fiecare intervenție presupune riscuri reale”. Misiunea salvatorilor români, prelungită cu încă două săptămâni

Misiunea pompierilor români trimiși în Franța pentru a sprijini stingerea incendiilor de vegetație a fost prelungită cu încă două săptămâni. Florin Opriș, unul dintre salvatorii mobilizați în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, a explicat, în direct la Digi24, că echipele intervin în condiții extrem de dificile, marcate de temperaturi ridicate, vegetație uscată și schimbări bruște ale vântului.

Gest rar de disidență în Iordania: sute de personalități se pronunță împotriva prezenței trupelor SUA pe teritoriul regatului

Sute de personalități politice, juridice și din alte domenii din Iordania au semnat săptămâna trecută o scrisoare deschisă prin care solicită retragerea forțelor americane din Iordania, într-o rară provocare publică la adresa guvernului, care a reprimat de mult timp libertatea de exprimare și disidența, scrie The New York Times .

Scandalul din PNL ajunge iar în instanță. Liderii demiși ai filialelor din București cer suspendarea deciziei

Foștii președinți ai organizațiilor PNL din sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București, alături de fostul lider al filialei Ialomița au cerut Tribunalului București suspendarea deciziei prin care au fost demiși din funcții. Printre cei care au mers în instanță să numără Monica Anisie, Ionuț Stroe și Andrei Baciu.

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont