Greva din sănătate a fost suspendată
Federația Sanitas anunță că "dă o şansă politicului să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării"...
Federația Sanitas anunță că "dă o şansă politicului să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării"...
Federația Sanitas a anunțat suspendarea grevei generale din sistemul public de sănătate și asistență socială. Consiliul Național al organizației a apreciat că primele obiective ale protestului au fost atinse. Sindicaliștii spun însă că greva nu se încheie, ci doar se suspendă până la apariția unui nou proiect al Legii salarizării.
Federația SANITAS a anunțat suspendarea grevei generale, apreciind că acțiunile de protest și-au atins un prim obiectiv, respectiv amânarea proiectului noii legi a salarizării și adoptarea unui amendament care permite deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar.
Actrița Laura Cosoi a anunțat, joi, că a devenit mamă, pentru a cincea oară. Aceasta a născut o fetiță, pe care a botezat-o Nina.
Un sugar care a rămas blocat într-o maşină din Piteşti a fost salvat, joi, de poliţiştii locali. Părinţii şi fraţii copilului ieşiseră pentru a cumpăra ceva de la un restaurant şi, din cauza unei defecţiuni, portierele s-au blocat. În 11 minute de când echipajul a fost alertat, copilul a fost scos şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Fibroamele uterine sunt tumori benigne (necanceroase) care se dezvoltă din țesutul muscular al uterului. Sunt foarte frecvente, mai ales între 30 și 50 de ani. Dr. Ciprian-Andrei Morariu, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competențe în chirurgie laparoscopică ginecologică, histeroscopie, ecografie obstetricală și ginecologică, medicină reproductivă și fertilizare in vitro (FIV), explică, într-un interviu acordat G4Food , faptul că deși alimentația și stilul de viață nu pot elimina fibroamele, ele pot influența creșterea lor, simptomele și starea generală de sănătate. Aici informația completă .
Pisicile pot ascunde destul de bine disconfortul, de aceea schimbările legate de alimentație, greutate, blană sau comportament trebuie urmărite cu atenție. Uneori, o pisică are nevoie doar de ajustarea porțiilor sau de o formulă potrivită vârstei. Alteori, semnele pot indica nevoia unei diete speciale, recomandate de medicul veterinar, pentru susținerea unor probleme specifice de sănătate.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis un punct de vedere în care precizează că, de la numirea Cristinei Chiriac în funcţia de procuror general şi până în prezent, nu a fost înregistrată nicio solicitare de audienţă din partea ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana-Anda Buzoianu, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a declarat joi, la „Interviurile Adevărul ”, că proiectul noii Legi a salarizării, în forma actuală, ar putea genera un val masiv de plecări din sistemul medical românesc, avertizând asupra riscului celui mai mare exod de medici din perioada postdecembristă.
Directorul Căminului-Spital Sibiu a fost reținut pentru 24 de ore pentru fapte de corupție. Potrivit anchetatorilor, el ar fi primit în mod repetat mită pentru a interna vârstnici în instituția pe care o conducea. Valoarea totală a sumelor primite depășește 56.000 de lei.
Ministerul Public a venit cu o reacție oficială, după ce minstra Mediului, Diana Buzoianu, a reclamat într-un interviu acordat Libertatea că solicitările sale de a se întâlni cu reprezentanții Parchetului au rămas fără răspuns. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că i-a comunicat ministrei indisponibilitatea de a se prezenta la data și ora cerută de ministră, venind în întâmpinare cu propunerea de reprogramare a întrevederii. Propunere care a rămas fără răspuns din partea Dianei Buzoianu.
Bulgurul se gătește repede, are un gust plăcut și este foarte potrivit atât în salate proaspete, cât și în pilafuri, supe, umpluturi sau preparate mai consistente. În plus, are numeroase beneficii pentru sănătate.
Din 1 septembrie, peste 20 de milioane de români vor deveni, pentru prima dată, utilizatori direcți ai sistemului informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Odată cu lansarea portalului național „e-Sănătatea Mea”, românii asigurați în sistemul de sănătate vor avea acces la un veritabil portofel digital de sănătate: de la programări online la cabinete medicale din ambulatoriu de specialitate și spitale, până la istoricul complet al rețetelor, investigațiilor și serviciilor decontate în numele lor.
Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Secției pentru procurori, a intervenit pentru apărarea reputației profesionale a actualului adjunct al procurorului general, Marius Voineag, fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pe fondul unei jigniri adresate de senatorul USR, Cristian Ghinea.
Diana Șoșoacă a fost implicată, joi, într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6 al Capitalei, au declarat surse pentru Digi24.ro. Europarlamentara era pasager într-unul dintre autoturismele implicate și a fost transportată la Spitalul Universitar la pentru investigații medicale, au adăugat sursele citate.
Un medic din Sebeş a fost condamnat, joi, de Tribunalul Alba, la şase ani de închisoare, în regim de detenţie, pentru luare de mită, decizia nefiind definitivă, transmite Agerpres.
Într-un punct de vedere transmis joi, Parchetul General susține că, de la numirea Cristinei Chiriac în funcția de procuror general și până în prezent, instituția nu a înregistrat nicio cerere de audiență din partea ministrului Mediului.
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a fost implicată joi într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu, în Sectorul 6 al Capitalei. Lidera partidului se afla în autoturism în calitate de pasager și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale, potrivit Mediafax .
Prefectul judeţului Botoşani cere anchetă după ce mai multe persoane care au vrut sa doneze sânge la Centrul de Transfuzii din Iaşi au fost refuzate din cauza grevei din sistemul medical. Prefectul Raluca Curelariu a sesizat Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică din Iaşi şi Botoşani şi Prefectura Iaşi.
Un tratament simplu, aplicat direct pe carie, ar putea reduce numărul intervențiilor stomatologice în cazul copiilor mici. Cercetătorii spun că metoda este sigură și ar putea preveni multe proceduri care presupun freză, injecții sau anestezie.
Durerea de genunchi nu înseamnă automat că urmează o intervenție chirurgicală. În multe situații, evoluția bolii poate fi încetinită prin măsuri potrivite și printr-un plan de tratament adaptat fiecărui pacient în parte. Tocmai de aceea este important să înțelegi în ce etapă se află articulația și ce opțiuni există înainte de a lua o decizie.
Directorul unei instituții publice de îngrijire a vârstnicilor din Sibiu a fost reținut pentru luare de mită, după ce ar fi cerut în mod repetat bani de la aparținătorii persoanelor care solicitau internarea. Sumele, prezentate drept „donații”, depășesc în total 56.000 de lei. Suspectul va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă, potrivit News.ro.
Dezvoltarea competențelor emoționale încă din copilărie, o prioritate de sănătate publică. Cercetări internaționale din ultimii doi ani arată că dezvoltarea competențelor socio-emoționale contribuie și la rezultate școlare mai bune. Organisme precum OECD consideră reglarea emoțională, empatia, cooperarea și reziliența drept competențe esențiale pentru dezvoltarea copiilor în condițiile în care aproximativ unul din șapte adolescenți se confruntă cu o problemă de sănătate mintală, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Ați fost aleși să fiți nași de cununie și vă întrebați care sunt responsabilitățile voastre? Este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun viitorii nași, mai ales atunci când este prima dată când îndeplinesc acest rol. De la lumânările de cununie și până la buchetul miresei, există numeroase tradiții și obiceiuri care diferă de la o regiune la alta, motiv pentru care nu există o listă universal valabilă.