Joi, 30 Iulie 2026

24 articole

Bolojan a pierdut în instanță. Șase Hotărâri de Guvern au fost suspendate astăzi

Avocatul Toni Neacșu a anunțat că „prima Hotărâre de Guvern nelegală a fost suspendată” în cursul zilei de joi, 30 iulie 2026. De asemenea, avocatul reamintește că mai sunt alte 5 hotărâri, „la fel de nelegale”, care sunt judecate tot astăzi.

Senatul a respins legea integrităţii după un amendament care îl viza pe Fritz

Senatul a respins joi proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii publice, care miercuri trecuse de Camera Deputaţilor, cu 55 de voturi „pentru”, 28 de abţineri şi 29 de senatori care nu au votat, potrivit unui articol publicat de AGERPRES.

Reprezentanţii oierilor, primiţi la Guvern de vicepremierul Tanczos Barna

Viceprim-ministrul Tanczos Barna, mandatat de prim-ministrul Ilie Bolojan, a primit, la Palatul Victoria, delegaţia crescătorilor de ovine care au protestat în Bucureşti, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Legea ANI a picat în Senat. PSD îl acuză pe Bolojan că îl „salvează” pe Fritz, USR spune că a evitat o lege neconstituțională

Legea privind Agenția Națională de Integritate (ANI), considerată jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență și legată de deblocarea unei tranșe de aproximativ 770 de milioane de euro, a fost respinsă joi de Senat, în calitate de for decizional.

Simion, după ce Fritz a criticat amendamentul la legea ANI care i-ar putea afecta mandatul de primar: „Oricine este incompatibil trebuie să meargă acasă”

„Oricine este incompatibil trebuie să meargă acasă”, a transmis liderul AUR, George Simion, afirmând că aceeași regulă trebuie aplicată și în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. El precizează că AUR a votat în favoarea amendamentului depus de PSD, care prevede încetarea mandatelor și pentru persoanele declarate incompatibile înainte de intrarea în vigoare a noii legi ANI. Pe de altă parte, Simion susține că partidul său nu va vota noua lege atât timp cât soții și soțiile demnitarilor nu vor fi obligați să își declare averile.

O nouă ședință cu scandal în Parlament. Exemplul cu Real Madrid, oferit de Daniel Zamfir într-un schimb de replici cu Ilie Bolojan. „Trebuie să ai mult tupeu” - HotNews.ro

Amendamentul PSD care presupune aplicarea retroactivă a proiectului de lege din domeniul integrității a dus la un schimb de replici între liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, și președintele PNL, Ilie Bolojan, pe care social-democratul l-a acuzat că „sacrifică 770 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz”.

Simion: AUR a votat pentru amendamentul prin care Dominic Fritz trebuie să îşi părăsească funcţia - Financial Intelligence

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat, joi, că oricine este incompatibil trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă, precizând că şi liderul USR, Dominic Fritz, primar al Timişoarei, trebuie să procedeze similar.

O etapă importantă a reformei funcţiei publice, elaborată cu contribuţia Transparency International Romania, a fost adoptată de Parlament

Transparency International Romania salută adoptarea, în 29 iulie 2026, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului administrativ. Actul normativ urmează să fie transmis spre promulgare, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Ilie Bolojan: „Trebuie să ai mult tupeu să modifici legi în sens neconstituţional”

Premierul interimar, senatorul Ilie Bolojan, a declarat joi în plenul Senatului că trebuie să ai mult tupeu să încerci să modifici nişte legi într-un sens profund neconstituţional, ştiind că legea activează pentru viitor, şi să invoci interesul României după ce ai dărâmat un guvern fără să pui nimic în loc, potrivit unui articol publicat de News.ro.

Cum l-a convins Nicușor Dan pe Veștea să accepte nominalizarea

Adrian Veștea a fost al doilea premier desemnat de Nicușor Dan, după Eugen Tomac, și cea mai surprinzătoare propunere. Puțin cunoscut publicului larg, liderul grupării disidente din interiorul PNL a dezvăluit, în cadrul emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache de joi, cum l-a convins președintele țării să accepte nominalizarea ca premier, dar și ce calități personale a remarcat Nicușor Dan în profilul său. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.

BNS îi cere lui Nicușor Dan să retrimită în Parlament proiectul de Lege privind recompensarea angajaților din fisc și vămi și solicită angajaților din ANAF și AVR să întreprindă același demers - Economica.net

BNS pune la dispoziția salariaților ANAF și AVR, un model de sesizare, care poate fi descărcată de pe site-ul BNS, adresată Administrației Prezidențiale, prin care aceștia pot solicita președintelui României să exercite prerogativa constituțională prevăzută de art. 77 alin. (2) din Constituție și să trimită spre reexaminare Parlamentului proiectul de lege privind instituirea mecanismului de recompensare a performanței pentru personalul autorităților fiscale și vamale (PL-x nr. 523/2026).

NATO trimite în România avioane F-18 din Spania, elicoptere anti-dronă și 200 de militari iberici

România va putea să doboare din elicopter dronele care intră pe teritoriul țării. NATO trimite șapte avioane de vânătoare F-18, trei elicoptere echipate antidronă și o aeronavă de realimentare în aer.

„Fritz să meargă acasă!” Simion spune că a votat amendamentul depus de PSD, dar că nu votează legea ANI decât cu o condiție

Președintele AUR, George Simion, spune că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, „trebuie să meargă acasă” pentru că a fost declarat incompatibil. El precizează că AUR a votat în favoarea amendamentului depus de PSD , care prevede că și cei care au fost declarați incompatibili înainte de intrarea în vigoare a noii legi ANI își pierd mandatul. Pe de altă parte, Simion spune că AUR nu va vota noua lege atât timp cât soții și soțiile demnitarilor nu trebuie să-și declare averile.

Spitalul Municipal Sibiu, singurul din județ fără posturi aprobate prin Memorandumul Guvernului | AUDIO

Spitalul Municipal Sibiu este singurul din județ care nu a primit posturi prin Memorandumul aprobat de Guvern. Și asta în condițiile în care, spune conducerea unității, există excedent bugetar și s-a solicitat suplimentarea cu 8,5 posturi. Totuși, Parlamentul a adoptat legea care dă posibilitatea spitalelor să organizeze concursuri fără a mai depinde de Memorandum.

UE a convenit asupra unor reguli de intrare mai stricte în spațiul comunitar pentru bărbaţii ucraineni de vârstă militară

Ţările Uniunii Europene au aprobat reguli de imigrare mai stricte pentru bărbaţii ucraineni de vârstă militară, a declarat joi un purtător de cuvânt pentru agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

Una dintre cele mai mici țări din lume și-a schimbat oficial numele - HotNews.ro

Nauru, o țară insulară cu o suprafață totală de 21 de kilometri pătrați și un diametru de 5 kilometri, și-a schimbat oficial numele în Naoero, a anunțat joi guvernul națiunii din Micronezia, citat de ABC News .

Diana Buzoianu spune că nu a fost primită în audiență de procurorul general. Parchetul General susține că nu a existat o astfel de cerere

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis joi, 30 iulie, că încearcă de peste o lună să discute cu procurorul general al României, Cristina Chiriac, despre infracțiunile de mediu, însă aceasta din urmă nu a primit-o în audiența solicitată. Ulterior, Parchetul General a venit cu un răspuns.

Rogobete își cere scuze după ce a numit-o „epilatoare șefă” pe fosta ministră Ioana Mihăilă: „Îmi retrag această afirmație din spațiul public” | AUDIO

Fostul ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, și-a cerut scuze după ce a catalogat-o, de la tribuna Parlamentului, drept „epilatoare șefă” pe fosta ministră a Sănătății, Ioana Mihăilă. Declarațiile au fost făcute ieri. Astăzi, deputatul PSD a revenit asupra acestui subiect.

Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu premierul Republicii Moldova: „Am subliniat sprijinul constant pe care România îl oferă Republicii Moldova"

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după întâlnirea cu noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, că România își menține sprijinul pentru integrarea europeană a statului vecin și pentru dezvoltarea proiectelor comune.

De ce sunt politicienii dreptei populiste, radicale sau extremiste (în general) mari prieteni ai Israelului

Recent liderul Partidului Libertății din Țările de Jos (PVV), Geert Wilders, a fost în vizită în Israel unde a fost primit cu onoruri, printre alții, de ministrul afacerilor externe, Gideon Saar, de președintele Knesset-ului (parlamentul unicameral de la Ierusalim), Amir Ohana, și a primit titlul de cetățean de onoare al Samariei (partea de nord a teritoriului cunoscut și sub numele de Cisiordania). Wilders este cunoscut pentru pozițiile sale dure împotriva islamului și a musulmanilor.

Sighiartău: Bolojan s-a întâlnit cu Simion, ca şi cu ceilalţi lideri; dialogul instituţional nu e conspiraţie

Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat că se răspândeşte în spaţiul public ideea falsă potrivit căreia premierul interimar Ilie Bolojan s-ar fi întâlnit cu liderul AUR, George Simion, pentru a negocia votul privind învestirea Guvernului Veştea, însă adevărul este că Bolojan s-a întâlnit cu George Simion, la fel cum s-a întâlnit şi cu ceilalţi lideri ai partidelor parlamentare, potrivit unei postări publicate pe pagina sa de Facebook.

Ghid de achiziție: Cum să ai cele mai noi modele de telefoane prin alegeri smart - Economica.net

Astăzi, a ține pasul cu tehnologia de top a devenit mai degrabă un exercițiu de strategie și educație financiară.

Simion: „Doar pentru că e german naturalizat care și-a luat cetățenia în acest an, peste rând, Dominic Fritz trebuie iertat?”

George Simion a anunțat, joi, într-un clip distribuit pe Facebook, că AUR nu votează legea integrității, deși e jalon în PNRR. Liderul partidului extremist și-a declarat însă susținerea pentru „amendamentul Fritz”, votat în comisii de PSD și AUR.

Primarul Capitalei: Gata! Profeşionalizăm şi depolitizăm companiile municipale. Pe toate. După 8 ani - Financial Intelligence

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, anunță, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, profesionalizarea și depolitizarea companiilor municipale, după 8 ani, el arătând că la ședința viitoare va propune Consiliului General demararea procedurilor pentru organizarea concursurilor de recrutare a membrilor profesioniști în consiliile de administrație ale companiilor municipale.

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont