Sâmbătă, 01 August 2026

24 articole

AFP: Rusia a lansat un număr record de rachete asupra Ucrainei în luna iulie

Rusia a lansat în iulie un număr record de rachete asupra Ucrainei, potrivit unei analize realizate de AFP pe baza rapoartelor zilnice ale forţelor aeriene ucrainene, în timp ce Kievul îl îndeamnă pe Donald Trump să îi furnizeze mai multe mijloace pentru a face faţă acestei situaţii, transmite AFP.

Țările europene cu cei mai mulți imigranți. De unde vin și de ce

Numărul imigranților care locuiesc în Uniunea Europeană a ajuns la un nivel record în 2026. Potrivit unui raport realizat de Centrul pentru Cercetări și Analiză privind Migrația din cadrul institutului RFBerlin, în statele UE trăiesc aproximativ 64,2 milioane de persoane născute în afara țării în care locuiesc, cu 2,1 milioane mai multe decât în anul precedent.

Grindeanu, anunțul momentului despre medalia Anei Bărbosu și banii pentru lupta cu Jordan Chiles și SUA

Sorin Grindeanu (52 de ani), liderul PSD și șeful Camerei Deputaților, a făcut anunțul momentului despre medalia Anei Bărbosu (19 ani) și banii pentru lupta cu rivala Jordan Chiles (25 de ani) și SUA, la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Laussane.

Rușii au atacat cu drone zone rezidențiale din Odesa, provocând victime și pagube materiale

Rușii au lansat un atac cu drone asupra unui bloc de apartamente din Odesa. Imaginile video ale atacului sugerează că acesta a fost unul țintit, relatează prm.ua .

Este inclusă Ceuta spaniolă în Acordurile Abraham? Ce jocuri fac SUA și Marocul?

Imaginile de la Tarajal, cu mii de migranți intrând înot în Ceuta, au făcut înconjurul lumii într-o singură zi. Dincolo de criza umanitară, semnalele din Washington, Roma și Tel Aviv sugerează un joc geopolitic mult mai amplu, în care Gibraltarul ar putea deveni următoarea miză strategică a Acordurilor Abraham.

Ceuta - Bilanţul cadavrelor recuperate a ajuns la 67 - Financial Intelligence

Garda Civilă menţine o monitorizare constantă pentru a găsi mai multe cadavre în zona apropiată de digul de frontieră Tarajal, care separă Spania de Maroc, pe unde mii de persoane au trecut înot până la Ceuta începând de joi.

Ambasada Lituaniei la Kiev, avariată în urma unui atac rusesc cu rachetă - Financial Intelligence

Nu au fost răniţi din cauza rachetelor, dar geamurile ambasadei s-au spart, colectoarele solare au fost avariate, iar în curte s-au împrăştiat resturi, a spus un purtător de cuvânt al ministerului de la Vilnius.

NASA identifică locuri de pe Pământ care vor fi prea calde pentru a putea fi locuite peste 50 de ani

În următoarele decenii, anumite regiuni ale planetei ar putea ajunge la temperaturi și niveluri de umiditate atât de ridicate, încât organismul uman nu va mai putea face față, chiar și în condiții de umbră și hidratare. Potrivit NASA, fenomenul este alimentat de schimbările climatice și ar putea schimba radical modul în care milioane de oameni vor trăi, scrie 20minutos.es .

Cum a izbucnit criza din Ceuta: Un înalt oficial marocan vorbește despre mai mulți factori și îi explică. „S-a răspândit ca focul în câteva ore”, spusese și premierul spaniol - HotNews.ro

Evenimentele din Ceuta, enclava spaniolă din nordul Africii care a fost asaltată joi și vineri de zeci de mii de migranți, pot fi explicate prin mai mulți factori care stau la baza acestui val excepțional de migrație, a spus Lahcen Haddad, vicepreședinte al camerei superioare a parlamentului marocan, citat de Morocco World News .

Ucraina sprijină Franța în lupta cu incendiile de pădure. Macron: „Mulțumesc, Ucraina”

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS), echipa de intervenție se află în Franța pentru a participa la stingerea incendiilor forestiere de amploare. Misiunea este o premieră pentru Ucraina, fiind prima în care salvatori ucraineni oferă sprijin unui stat membru al Uniunii Europene prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE, sistemul european de asistență reciprocă în caz de dezastre majore.

Criza din Ceuta. Spania spune că a repatriat aproape toți migranții. Statele UE reacționează cu măsuri la frontiere

Guvernul spaniol anunță că aproape toți cei aproximativ 8.000 de migranți care au intrat în ultimele zile în enclava Ceuta au fost deja trimiși înapoi în Maroc. Criza, soldată cu cel puțin 34 de morți și zeci de mii de persoane care au încercat să ajungă pe teritoriul spaniol, provoacă tensiuni în Uniunea Europeană, iar mai multe state înăspresc controalele la frontiere.

Ceuta/ Premierul Sanchez denunţă egoismul unor state UE şi cere o reuniune a miniştrilor de interne din statele membre - Financial Intelligence

“O astfel de atitudine – motivată de prejudecăţi, informaţii false, ignoranţă sau interese politice – nu este doar contrară dreptului european, dreptului umanitar şi principiilor de solidaritate care ne unesc, ci este şi împotriva intereselor pe termen lung ale Europei”, a scris el într-o scrisoare adresată liderilor instituţiilor europene, consultată de France Presse.

AFP: Iranul acuză Statele Unite că favorizează „escaladarea tensiunilor”

Armata iraniană a acuzat sâmbătă Statele Unite că favorizează „escaladarea tensiunilor” în războiul din Orientul Mijlociu şi a avertizat aliaţii Washingtonului din regiune, cerându-le să „reconsidere cooperarea lor”, informează AFP.

Ziua 1620 - Atac ucigaș la Kiev cu rachete de neoprit. Zelenski, apel disperat pentru Patriot. Scumpiri de 35% în câteva zile

Ziua 1620 de război a adus un atac devastator asupra Kievului. Cel puţin 9 oameni au murit. Loviturile au provocat incendii și distrugeri în cinci cartiere ale capitalei ucrainene, inclusiv prăbușirea unui bloc cu cinci etaje.

EFE: Kuweitul interceptează noi atacuri cu drone lansate din Iran

Armata din Kuweit a declarat sâmbătă că a interceptat atacuri iraniene cu drone, în contextul intensificării bombardamentelor iraniene împotriva micii ţări din Golful Persic, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran în regiune, relatează EFE.

Migranții au trecut granița din Maroc în Spania după o mobilizare pe rețelele de socializare: noi informații despre criza din Ceuta

Noi informații despre ce i-a mânat pe migranți să ia cu asalt exclava spaniolă Ceută și să treacă granița dintre Maroc și Spania arată o mobilizare fără precedent pe rețelele sociale. 60 de mii de oameni au intrat în Ceuta, dar peste 53.000 dintre ei s-au intors deja în Maroc. Armata și forțele de ordine rămân mobilizate în exclava spaniolă până la rezolvarea totală a situației. Din păcate 57 de oameni au murit în apele mării, pentru că nu au reușit să ajungă la mal, în încercarea de a trece graniță maritimă, singura cale care le-ar fi dat șansa de a nu fi retrimiși imediat în țara de origine.

Un nou atac asupra rusesc asupra Ucrainei. 9 morți și 28 de răniți la Kiev

Un nou atac nocturn cu rachete balistice asupra Kievului a provocat moartea a nouă persoane, potrivit unui bilanţ anunţat sâmbătă dimineaţă, în timp ce Donald Trump ezită să decidă dacă va autoriza sau nu Ucraina să producă sisteme Patriot pentru a le intercepta, scrie AFP, potrivit news.ro.

Chinezii vor să producă macarale de 100 de metri și să angajeze 800 de oameni, la Brașov. De ce s-au mutat din SUA

O companie chineză care produce utilaje grele pentru construcții vrea să deschidă o unitate de producție la Ghimbav, județul Brașov, unde ar urma să asambleze inclusiv macarale cu braț de 100 de metri. Potrivit Bună Ziua Brașov , compania Sany a început discuțiile cu autoritățile locale și are planuri de extindere de la o hală de 20.000 de metri pătrați la aproximativ 100.000 de metri pătrați.

Criză energetică în Ungaria: centrala nucleară de la Paks mai produce doar 480MW, din 2000MW. Restricții la consumul de apă

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat sâmbătă dimineață că principala centrală nucleară a țării, de la Paks, mai produce doar 480 de MW de energie, de aproape patru ori mai puțin decât capacitatea maximă, de 2.000 de MW. Aceasta centrală produce în mod normal jumătate din necesarul de energie al Ungariei. Din cauza valului de căldură, a fost impusă o restricție pentru apă, de nivel 1, în toată țara, și au intrat în vigoare reguli stricte. La Budapesta a fost doborât un record de căldură vechi de un secol, iar zilele următoare ar putea aduce noi maxime. Valul de căldură afectează deja funcționarea magazinelor: acestea își reduc consumul de energie electrică.

Ministrul ucrainean de Externe cere urgent mai multe sisteme de apărare aeriană după atacul devastator asupra Kievului

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a lansat un nou apel către partenerii internaționali pentru accelerarea livrărilor de sisteme de apărare aeriană și antirachetă, după atacul masiv lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de vineri spre sâmbătă.

AFP: Franţa şi Italia îşi intensifică controalele la frontieră, în urma afluxului de migranţi la Ceuta

Italia şi Franţa îşi intensifică controalele la frontierele cu Spania, după intrarea ilegală, în această săptămână, a aproximativ 60.000 de migranţi proveniţi din Maroc în enclava spaniolă Ceuta, ceea ce a declanşat o criză în cadrul Uniunii Europene, transmite AFP.

Zelenski, după marele atac asupra Kievului: A fost interceptată o singură rachetă balistică. Câte au lansat rușii - HotNews.ro

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă dimineață, după marele atac aerian rusesc de peste noapte, ce a vizat în special Kievul, că antiaeriana a interceptat o singură rachetă balistică, „pur și simplu pentru că nu există interceptori pentru sistemele Patriot”.

Decizia care a schimbat destinul României. De ce a refuzat țara noastră să intre în război alături de Germania și să atace Rusia în 1914

La 3 august 1914, liderii politici ai României au luat una dintre cele mai importante decizii din istoria țării. Ei au hotărât ca România să își declare neutralitatea la începutul Primului Război Mondial, urmând ca, doi ani mai târziu, să intre în conflict de partea Antantei. Hotărârea a fost considerată inacceptabilă de regele Carol I, care susținea respectarea alianței cu Puterile Centrale și a luat în calcul chiar posibilitatea abdicării.

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont