Luni, 03 August 2026

24 articole

Bolojan: Dacia şi Ford au oprit producţia de astăzi, voluntar, până pe data de 19 august - Financial Intelligence

Companiile Dacia şi Ford vor avea, voluntar, producţia oprită până pe data de 19 august, ceea ce va însemna o economie la energie de aproximativ 200 MW, a declarat, luni, premierul interimar şi ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Bolojan: Avem o criză energetică la nivel regional din cauza secetei, debitele scăzute pe Dunăre fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. Faţă de nivelul minim pe care l-am atins în 2003, de 1.474 de mc pe secundă, astăzi am ajuns la un nivel inferior - Financial Intelligence

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că se poate vorbi de o criză energetică la nivel regional din cauza secetei, debitele scăzute pe Dunăre fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. ”Faţă de nivelul minim pe care l-am atins în 2003, de 1.474 de metri cubi pe secundă, astăzi am ajuns la un nivel inferior acestuia”, arată el, menţionând că tendinţa este de scădere. ”Am făcut, din punct de vedere al capacităţilor interne, tot ce se putea să avem o producţie maximă. Un obiectiv important este menţinerea în funcţiune a grupului 2 de la Cernavodă, fiecare zi câştigată cu acest grup în funcţiune înseamnă peste 650 de MW, adică aproape 10% din producţia de energie a României”, adaugă el, potrivit News.ro.

Primul oraș mare din România care stinge iluminatul public după miezul nopții. Decizia, criticată în cheie „suveranistă”

Iașiul a stins aproape tot iluminatul public pentru a economisi energie, iar pe multe străzi principalele surse de lumină au rămas farurile, semafoarele și reclamele comercianților.

O nouă șansă pentru dobânzi peste depozitele din bănci. S-a lansat Fidelis de august, cu plusuri fără concurent la euro - Economica.net

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Nissan revine pe profit în trimestrul al doilea

Constructorul auto japonez Nissan Motor a revenit pe profit în al doilea trimestru al anului fiscal, după pierderile înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, relatează Reuters .

Nuclearelectrica cere accelerarea investițiilor. „Poate face o diferență semnificativă în gestionarea schimbărilor climatice”

Nuclearelectrica susține că dezvoltarea simultană a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, retehnologizarea Unității 1 și implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) reprezintă o necesitate strategică pentru România, în contextul noilor politici europene și al provocărilor generate de schimbările climatice și de securitatea energetică.

Guvernul pregătește un mecanism de limitare a consumului de energie pentru marii consumatori. Bolojan: Marii consumatori vor fi notificați cu 24 de ore înainte

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că Guvernul pregătește noi măsuri în contextul stării de alertă din Energie. Executivul pregătește o hotărâre de guvern care va permite implementarea unui mecanism de limitare a consumului de energie electrică.

Dacia și Ford își opresc producția până pe 19 august. Bolojan: economia ajunge la 200 MW în plină criză energetică

Șeful Guvernului a avut luni o întâlnire cu marii consumatori de energie. Ilie Bolojan a anunțat și primele măsuri convenite. România este în stare de criză energetică pe fondul închiderii unui reactor al Centralei nucleare de la Cernavodă și a producției în scădere semnificativă din surse hidrologice, din cauza scăderii istorice a debitului Dunării.

Guvernul cere marilor consumatori să reducă voluntar consumul de energie. Ilie Bolojan: „Dacia și Ford au oprit deja producția”

Guvernul a convenit cu reprezentanții marilor consumatori industriali reducerea voluntară a consumului de energie în intervalul 19:00-23:00, în contextul crizei energetice provocate de seceta severă și de debitul extrem de redus al Dunării. Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat luni că mai multe companii își vor adapta programul de funcționare în orele de vârf, în timp ce autoritățile vor reduce iluminatul arhitectural și intensitatea iluminatului public acolo unde este posibil. Declarațiile au fost făcute după o întâlnire în format online cu reprezentanții a aproximativ 80 de companii al căror consum anual depășește 50.000 MWh, precum și cu reprezentanți ai patronatelor. La discuțiile privind reducerea voluntară a consumului au participat peste 140 de persoane, potrivit premierului.

Bolojan anunță că Dacia și Ford au oprit activitatea de producție până pe 19 august

România a intrat într-o perioadă de presiune asupra sistemului energetic național, în weekend, după oprirea controlată a Unității 1 de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, măsuri fără precedent pentru limitarea consumului de electricitate, în special în rândul marilor consumatori industriali, în contextul în care există riscul ca și Unitatea 2 de la Cernavodă să fie oprită.

România, pe primul loc în UE la scumpirea motorinei. Preț record la pompă și o lege care așteaptă promulgarea

Prețurile carburanților continuă să urce, iar România conduce clasamentul scumpirilor la motorină în Uniunea Europeană, cu un avans de 7,5% într-o singură săptămână. După creșterile din ultima lună, un plin îi costă pe șoferi cu până la 57 de lei mai mult, în timp ce legea care ar putea reduce acciza la motorină așteaptă încă promulgarea.

Dobânzi de până la 7,50% la ediția FIDELIS din luna august (MFP) - Financial Intelligence

Ediția de titluri de stat FIDELIS VIII, ce se va desfãșura în perioada 7-14 august 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,50% la emisiunile în lei și de până la 6,30% la cele în euro, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finanțelor.

Armata belgiană şi-a atins ţinta de recrutare pentru primul său serviciu militar voluntar - Economica.net

„În câteva săptămâni, 500 de tineri adulţi îşi vor începe anul de serviciu militar” în Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Marină, a scris oficialul belgian pe reţelele de socializare.

Ce spune distribuitorul Lucsor despre amenda primită alături de Agrana de la Consiliul Concurenței. Producătorul de zahăr a recunoscut fapta - Economica.net

Lucsor Impex SRL va contesta amenda Consiliului Concurenței în fața instanțelor competente și spune că acuzațiile autorității sunt „foarte grave și nesusținute de probe care să demonstreze existența unei înțelegeri anticoncurențiale sau a unei coordonări a politicii comerciale”.

Dacia și Ford își opresc temporar producția. Ilie Bolojan spune că nu este vorba despre o criză industrială

Premierul Ilie Bolojan a adresat un apel urgent către populație, autorități și marii consumatori industriali de energie, cerându-le să adopte măsuri voluntare pentru reducerea consumului de energie electrică, în special în intervalul de vârf de seară (orele 20:00–23:00).

Ilie Bolojan: Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august. Avem în vedere limitarea consumului pentru marii consumatori prin HG - Economica.net

Ilie Bolojan a declarat că mai multe companii au început deja să reducă voluntar consumul de energie prin programarea lucrărilor de mentenanță și reparații.

Termocentrala Paroşeni pusă în funcţiune; stoc suficient de cărbune - Economica.net

„Avem un stoc de cărbune de peste 40.000 de tone. Vom funcţiona până în weekend. Dacă vor exista solicitări din partea DEN vom lucra şi în perioada sfârşitului de săptămână şi apoi în următoarele zile”, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul general al CEVJ, Samuel Dioane.

Nissan revine la profit, dar continuă rentabilizarea

Bilanțul financiar arată o îmbunătățire clară a indicatorilor de performanță. Profitul net atribuibil acționarilor a atins valoarea de 3,8 miliarde de yeni în trimestrul doi, o evoluție majoră față de pierderile nete de 115,8 miliarde de yeni înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, profitul operațional a urcat la 77,9 miliarde de yeni, comparativ cu o pierdere operațională de 79,1 miliarde de yeni raportată cu un an în urmă. Această dinamică a permis redresarea marjei de profit, care a devenit pozitivă, la 2,6%, de la un nivel negativ de 2,9%. Veniturile totale ale grupului au crescut la 2.964 miliarde de yeni, depășind nivelul de 2.707 miliarde de yeni din intervalul similar precedent.

Partidul britanic Reform UK promite desfăşurarea marinei militare în Marea Mânecii, pentru a opri migranţii - Economica.net

Reform UK, formaţiunea condusă de promotorul Brexit-ului Nigel Farage, a stabilit deja şi numele Operation Fortress (Operaţiunea Fortăreaţa) pentru misiunea Royal Navy de returnare a bărcilor pe coastele franceze.

Aglomeraţie la Vama Sculeni. Recomandările IJPF Iaşi pentru evitarea aglomeraţiei la acest punct de trecere a frontierei - Economica.net

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași transmite, într-o luare de poziţie transmisă Economica.net, cum a gestionat instituţia criza provocată de aglomeraţia de la Vama Sculeni:

Nuclearelectrica: România trebuie să accelereze simultan proiectele CANDU și SMR; securitatea energetică și schimbările climatice impun extinderea capacităților nucleare - Financial Intelligence

România trebuie să accelereze simultan proiectele CANDU și SMR, transmite Nuclearelectrica, într-o postare.

LIVE. Dacia și Ford au oprit producția pentru a limita consumul de energie. Anunțul lui Ilie Bolojan în plină criză energetică - HotNews.ro

Cei doi mari producători cu fabrici în România au oprit producția pentru perioada 3-19 august ca parte a măsurilor voluntare de reducere a consumului de energie la nivel național, a anunțat luni premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Guvern.

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste un miliard de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,099 miliarde de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală de 24 de luni, la un randament mediu de 6,25% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), citate de Agerpres.

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de peste 52 de milioane de lei pe piața zahărului. Două companii, acuzate că ar fi colaborat pentru a menține prețurile ridicate | AUDIO

Consiliul Concurenței a dat amenzi de peste 52 de milioane de lei pe piața zahărului. Două companii ar fi colaborat pentru a menține prețurile mai ridicate decât ar fi rezultat într-o concurență normală.

CONT GRATUIT

Construiește fluxul tău personalizat

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont